Google+ Badge

duminică, 31 decembrie 2017

Opiniile unui general in retragere

“Nu poți învăța nimic pe nimeni; poți doar să ajuți pe cineva să descopere.” Galileo Galilei
  
 
GÂNDIȚI-VĂ BINE, DOMNILOR POLITICIENI ROMÂNI!
Se pare că aberațiile, improvizațiile și obsesia „la dracu cu militarii ăștia care nu produc nimic, ci doar consumă pâinea politicienilor, magistraților, cămătarilor, noilor capitaliști, tăietorilor pădurilor României și pe cea a tuturor plătitorilor de taxe și impozite” alcătuiesc cutuma post-decembristă după care funcționează, ca întotdeauna, politichia românească între două războaie.

După renunțarea intempestivă, triumfală, cu furie și alură de învingători în jungla nimănui, la serviciul militar obligatoriu – ca și cum pentru România, țara păcii și a prosperității universale, Elveția Estului, iubită și protejată de toți vecinii, de toate imperiile de ieri și de azi, de toate marile puteri, de toate planetele și de întregul Univers, n-ar mai exista nici un fel de pericol de război, iar onor populația ar trebui protejată doar prin rugăciuni către Cel de Sus și, bineînțeles, de către hoții care au furat, iată, într-un sfert de veac, aproape tot ce a mai rămas, de-a lungul mileniilor, din bruma noastră de pământ și suflet românesc –, toată lumea bună care se perindă prin palatele națiunii a dat marea mută deoparte.

Desigur, nu înainte de a reduce această mare mută la o simplă băltoacă, a-i lua aproape toate drepturile cetățenești (mai puțin pe cel de a vota, că, de, e nevoie și de votul soldaților), a-i penetra cu oameni politici sau de care or fi toate structurile importante și a o face necrâcnitoare și strict slugă, da capo al fine, la decidentul politic, transformat într-un dictator necondiționat pentru truditorul în kaki, a-i umili valorile și, mai ales gradele, îndeosebi pe cel de general…

Acesta din urmă – gradul de general – a fost acordat, cu complicitatea sau tăcerea capilor armatei, cui a vrut și cui n-a vrut să-l primească… Toți acești uzurpatori de valori militare durate în marile războaie care au dus la apărarea și păstrarea crâmpeiului de Românie care ne-a mai rămas după secole de războaie, presiuni, hărțuiri și umilințe, au uitat (sau n-au știut niciodată) că gradul de general, într-o armată, este o valoare supremă. Acest grad se acordă numai și numai coloneilor în activitate, care au experiența, valoarea, capacitatea, puterea, competența și demnitatea de a primi și de a-și asuma responsabilități de nivel strategic. Gradul de general nu este o recompensă, ci o însărcinare înrobitoare, echivalentă cu cămașa morții…

Îmi amintesc și acum replica unui vulpoi care, la vremea respectivă, avea drept de semnătură pe decretul de avansare la acest grad… „Eu te-am făcut chestor…” Aceste cuvinte nu trebuie explicate. Sunt cele mai umilitoare și cele mai concludente dintr-o istorie a rușinii și umilinței… Desigur, este vorba de echivalentul gradului de general în structurile Ministerului de Interne, din structurile Poliției, instituție demilitarizată…

Din 1990 încoace, atacurile, sub toate formele posibile pe timp de pace, dar mai ales sub forma unor pulsiuni otrăvite la adresa Armatei României n-au încetat nicio clipă. Iar aceste atacuri nu le-a efectuat țăranul român – acum un bătrânel –, care a făcut armata la Infanterie, a săpat tranșee și a învățat să tragă cu pușca numai și numai într-un inamic în uniforma unei posibile armate dușmane, nici muncitorul sau inginerul de la fosta IMGB și de la alte mari întreprinderi românești, aruncate azi la gunoi, care a făcut armata la artilerie, la geniu sau la transmisiuni, nici tanchistul care a trecut, la aplicații, de atâtea ori cu tancul pe sub Mureș, nici comandorul care a zburat avionul supersonic o viață, suportând și astăzi, la pensie, efectele suprasarcinii asupra vertebrelor, nici marinarul de pe vedetele torpiloare, nici generalul Mihail Popescu, fostul șef al Statului Major General, care, umilit și hărțuit atâta vreme de imbecila recalculare interminabilă, sfidătoare și grobiană a pensiilor militare din rațiuni absurde și prin metode care nu există nicăieri în lume, din vremea lui Boc, a făcut infarct și a trecut dincolo, în lumea veșniciei.

Aceste atacuri nu au putut fi efectuate decât de dușmanii României, de cozile lor de topor, de cei care n-au înțeles niciodată ce înseamnă o armată pentru o națiune, mai ales în această epocă în care toată lumea se înarmează, și au confundat-o fie cu forțe de ordine înarmate, fie cu alte structuri de forțe care poartă arme, fie cu orice altceva… Iar mulți dintre acești nimeni ajunși pe post de decidenți politici și strategici consideră armata o povară insuportabilă pentru o țară care s-a aflat de când există ea pe acest pământ al oamenilor la răscruce de imperii și de uragane… Primul Război Mondial – în interiorul căruia a existat și Războiul Nostru Sacru de Întregire a Neamului, din 1916-1918, de la care se împlinesc, în curând, o sută de ani – este exemplul cel mai concludent. Dar, pentru a fi uitat și trecut în derizoriu și acesta, ca mai tot ce s-a făcut în țara asta, onor decidenții neamului au hotărât să nu se mai facă Istoria României în școlile românești sau să se facă, așa, pe sărite… La fel și Limba Română.

…Cu câțiva ani în urmă, în timpul unei pauze, la o dezbatere organizată undeva, în Capitală, pe tema războaielor din Orientul Apropiat, un șef al unei organizații post-decembriste, mi-a șuierat, printre dinți, cu ură în glas și cu ochi injectați: „Brava armată română care a tras în popor în decembrie 1989!”
Simt și acum ura din privirile acelui individ. În cei 77 de ani ai mei, nu am văzut niciodată ochi atât de răi și nu am auzit niciodată cuvinte atât de barbare despre instituția în care am lucrat 40 de ani ca militar activ, de la gradul de elev până la cel de general, și zece ani în calitate de cercetător științific… Și acum, după ani, simt, în toate celulele corpului și sufletului meu, acea amărăciune, acea ofensă rea și sfidătoare, acea insultă impardonabilă adusă Armatei României de un ins de care nu auzisem niciodată…

Armata Română nu a tras niciodată în poporul român, ci a sângerat totdeauna pentru apărarea României și a poporului român. Iar dacă România mai există astăzi, așa cum mai există, această realitate se datorează, nu doar câtorva politicieni care au luat decizii mai mult sau mai puțin potrivite la vremuri de restriște, ci mai ales prețului de sânge plătit de Armata Română, adică de poporul român în uniformă militară, condus mai bine sau mai puțin bine de generalii acelor vremuri.

Posibilele incidente sau accidente care s-au petrecut în decembrie 1989 – unele chiar fratricide – sunt incidente sau accidente și atât, care se petrec în toate armatele din lume în timp de război. Nicăieri nu a existat intenția, voința sau acțiunea conștientă a cuiva din armată de a deschide focul împotriva populației. Și nici nu s-a întâmplat acest lucru. A nu se confunda însă focul de descurajare, deschis în salvă, în plan vertical, cu trasul în oameni!

Timpul va arăta că deciziile luate de conducerea armatei în decembrie 1989 au salvat țara de la o posibilă invazie din afară, de escaladarea violențelor, de declanșarea unui război civil, de o catastrofă oribilă, de tipul celei care se petrece, de mai bine de patru ani, în Siria. Acele evenimente au dovedit însă și calitatea excepțională a poporului român, unitatea lui în fața primejdiei, capacitatea lui extraordinară de a intui și înțelege valențele mediului strategic, de a rămâne ferm și puternic în fața oricărei amenințări.

La Târgu Mureș, în acel iunie diversionist din 1990, dramatic și extrem de ticălos, în fața primăriei orașului, flutura Tricolorul, iar o masă uriașă de români striga într-o singură voce: „Iliescu, nu uita și Ardealu-i țara ta!” „Murim, luptăm, Ardealul nu-l cedăm!” Am fost prezent la toate acele evenimente – în București, la Cluj, la Timișoara, la Târgu Mureș – și, cu experiența mea de o viață petrecută prin poligoane, la aplicații, în instruirea Armatei, în analizarea conflictelor și războaielor lumii, am înțeles care este adevărul. Și am lăcrimat de emoție și de bucurie pentru unitatea și calitatea poporului român și a Armatei României, care luase imediat în supraveghere și în apărare, conform planurilor, toate obiectivele de importanță strategică ale țării.

Spun toate acestea, pentru a nu se uita. Nu trebuie să uităm, desigur, nici trecutul, cu bunele și cu relele lui, nici Mărășeștii, nici Oituzul, nici Turtucaia, nici Flămânda, nici Oarba de Mureș, nici Cotul Donului, nici floarea ofițerilor și generalilor Armatei Române care au sângerat în Est și în Vest în cel de-Al Doilea Război Mondial pentru ca România să continue să existe și să fie întreagă – eroi ai națiunii – și care și-au sfârșit viața în închisorile comuniste.

Cam tot așa s-a întâmplat și în acești ultimi 27 de ani, în care armata și-a văzut de treaba ei, facilitând intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană. Acumulând în permanență un uriaș procent de încredere din partea populației, a demonstrat, încă odată, calitatea acestei instituții. Însă, degeaba. În momentul când guvernul Boc a început uluitoarea recalculare a tuturor pensiilor din România, inclusiv a celor militare, pe principiul contributivității, erau vrea 80.000 de pensionari militari în plată. Acum mai sunt vreo 60.000. În acești ani de teroare guvernamentală pentru pensionarii militari – de fapt, pentru toți pensionarii din România –, armata a pierdut aproape două divizii din rezerva sa calificată, din elita sa. Unii au murit că le-a venind rândul la moarte, alții au murit datorită acestor presiuni și acestor umilințe insuportabile.

Inclusiv eu, semnatar al acestor rânduri, consider că am trecut și trec prin una din cele mai îngrozitoare perioade din viața mea. Trudesc 10-15 ore în fiecare zi, dorm 3-4 ore pe noapte și-mi bate mereu în tâmple spectacolul odios de pe ecrane și cam din toată media. Fel de fel de inși, care n-au nicio legătură cu această instituție eroică pentru România, își dau cu părerea, emit judecăți, dau sentințe, înjură, iar guvernele – care n-au făcut mare lucru până acum pentru a dota armata cu mijloacele de care are nevoie – continuă să nu știe și să nu înțeleagă aproape nimic din marile probleme ale securității militare a României. Dar toba lor cea mai accesibilă și care sună cel mai bine în dezbaterea și diversiunea publică sunt pensiile militarilor.

În acești ani, efectivele armatei s-au redus drastic, de la peste 300.000 la vreo 70.000 militari, sau chiar mai puțini, și la vreo 15.000 de civili, mai puțin decât intră pe un stadion de fotbal. Industria de apărare a fost distrusă, armata fiind nevoită să achiziționeze armament și tehnică de luptă, o parte din ea la mâna a doua sau a treia, inclusiv muniție, de prin alte părți, pe bani grei etc. etc…

De fiecare dată când se schimbă un guvern, se reiau, furibund, atacurile la „nesimțitele” pensii militare, dându-se exemplu, pe sticlă, pensiile magistraților și ale unor privilegiați ai sorții sau ai cui or fi. Aproape toți cei care comentează, aruncă vorbe grele, necontrolate, sugerând că pensiile militarilor se plătesc din banii populației, din banii celor ce muncesc, din contribuțiile acestora la bugetul țării.

Desigur, armata este o instituție bugetară, așa cum sunt cvasitotalitatea armatelor din lume, dar de aici nu rezultă că pensia mea de azi este plătită din banii celor care au contribuit sau contribuie la fondul public și nici din banii celor care lucrează azi în România și contribuie la bugetul țării.

Pensia mea trebuie să se plătească din fondul de pensii militare, realizat de când există armata, prin obligația acestei instituții militare de a depune în fiecare lună, la acest fond de pensii, banii necesari pentru plătirea pensiei celor care trec în rezerva armatei, prin pensionare.
Retribuția mea, pe timpul activității, se compunea din:
- soldă (banii pe care-i primeam pe ștatul de plată în fiecare lună);
- contravaloarea Ordinului de zi 50, în bani sau în alimente;
- echipament;
- asistență medicală gratuită și medicamente gratuite;
- o anume sumă, care se depunea lunar în fondul de pensii, pentru vremea când voi deveni rezervist pensionar;
- un procentaj din solda mea (2%, inițial, apoi 4%) pentru o pensie suplimentară.
Așadar, pensia pe care o primesc eu azi se compune din depunerile lunare în fondul de pensii militare efectuate de instituția în care am lucrat o viață. Statul și-a îndeplinit în mod conștiincios această obligație, iar acest fond trebuie să existe. Dacă nu mai există azi acei bani, nu este vina mea, ci a celor care i-au cheltuit pe altceva sau i-au furat. De aici nu rezultă că eu sunt un întreținut, o povară pentru statul român. Nu eu sunt dator față de stat, ci statul este dator față de mine, pentru cei 50 de ani cât am muncit zi și noapte pentru el.

Amestecarea lucrurilor, bolmojirea lor pe toate posturile de televiziune, prin ziare și prin gura târgului sunt extrem de grave și de periculoase pentru rezerva Armatei Române, atâta cât mai este ea în momentul de față. Mai mult, sunt chiar o amenințare la adresa securității și apărăii naționale. Să nu uităm nicio clipă că, în condițiile extrem de tensionate ale situației actuale, oricând este posibil să izbucnească un război nimicitor. Cu atâtea arme acumulate, cu un arsenal nuclear SUA și Rusia care cumulează peste 15.000 de ogive nucleare active, la care se adaugă și celelalte arsenale nucleare, cu poziționarea forțelor rusești și ale NATO, față în față (chiar și simbolic) pe falia strategică Marea Neagră, Marea Baltică, este de-ajuns o singură greșeală sau un singur exces de zel pentru ca un război pustiitor să izbucnească iarăși în inima Europei, chiar în zona în care se află țara noastră. Iar țara noastră, în cazul unei astfel de confruntări, va fi una dintre primele ținte pentru aviația de bombardament strategic, pentru rachetele de croazieră, pentru rachetele balistice, pentru sistemele de arme de înaltă precizie…

Pensiile militare nu sunt pensii speciale, ci doar militare, așa cum au fost ele totdeauna. Pensiile militare nu au cuantumul celor afișate pe ecran de doamna Olguța Vasilescu și de toți cei care comentează așa cum comentează această problemă. Acelea sunt pensiile magistraților, nu ale militarilor. Din câte știu eu, nici un pensionar militar român nu are o pensie de 30.000 de lei. Majoritatea pensiilor din Armata României sunt de 1500-3500 lei, iar cele ale militarilor care au avut funcții foarte mari ajung probabil la 5000-8000 lei. Dar pe aceștia îi numeri pe degete.

Recenta calculare – care încă nu s-a încheiat – a introdus discrepanțe uriașe între cei care au ieșit la pensie înainte de anul 2000 și după acest an. Pensionarilor mai vechi li s-a redus drastic pensia (chiar dacă ea a rămas în plată în cuantumul dinainte de recalcularea recalculării), iar celor care au ieșit la pensie în ultimii ani, le-a crescut. Discrepanțele astea fac un mare rău rezervei armatei. Dacă se va continua așa, în cinci șase ani, numărul celor care se vor muta la diviziile noastre din ceruri, fără nici un fel de onor, ci doar cu dezgust și amărăciune, se va dubla.
Mare rușine!
Atâtea minciuni, atâtea omisiuni, atâtea comentarii absurde, atâtea comparații fără sens! Nu poți compara profesiile între ele. Fiecare își are rolul și rostul ei într-o societate și într-o țară! Cei care apelează la astfel de metode fie nu înțeleg în ce se angajează, fie urmăresc niște scopuri urâte.

Faptul că, în ultimul timp, s-au ivit situații în care cei care optează pentru a ieși la pensie pot primi o pensie mai mare decât salariu este o situație anormală. Este la mintea cocoșului că nu poți să ai pensia mai mare decât solda, chiar dacă ești Gheorghe Dracu! Nu știu cine și de ce a făcut asta. Cei care au făcut-o ar trebui să facă imediat un pas înapoi și să aducă lucrurile în limitele lor normale. Nu cred că militarii armatei române – instituție care totdeauna a făcut sacrificii pentru țară – au fost capabili de așa ceva. Dar o astfel de situație se poate rezolva urgent și punctual, nu prin subtilități și manevre ca în Ferentari sau în Crucea de piatră. Nu poți pedepsi 60.000 de pensionari, schimbând sistemul de actualizare a pensiilor odată cu creșterea soldei de grad a celor activi, împământenit de multă vreme aici, doar pentru a-i determina pe profitorii noului sistem să opteze între a ieși la pensie cu o pensie mai mare decât solda, dar care nu se va actualiza niciodată proporțional cu creșterea soldei de grad a celor activi, ci doar cu indexarea inflației sau a rămâne în sistem.

Alo, domnilor și doamnelor planificatori ai pensiilor militarilor români!
Militarii români pensionari, doamnă Olguța Vasilescu et co., nu au pus sabia în cui, uniforma pe umeraș și nu și-au luat adio de la arme. Până vor trece pușca în mâna stângă, cum zic francezii (echivalent, în limba română, cu a da ortul popii), fac parte din rezerva Armatei României, se află în niște planuri de mobilizare și trebuie să răspundă prompt atunci când sunt chemați. Numai moartea îi scutește de o astfel de obligație asumată prin jurământ. Ei au depus un jurământ față de țară că o vor sluji chiar cu prețul vieții. Până la 62 de ani, toți pensionarii militari, chiar și cei care nu stau foarte bine cu sănătatea, sunt în evidența Centrelor Militare și oricând pot fi chemați sub arme.

Dar și după această vârstă, ei tot în slujba Armatei României se află. Și eu, care am 77 de ani, pot fi chemat oricând, dacă Statul Major General consideră că este nevoie de mine în caz de război, de crize, conflicte sau în oricare altă situație. Dosarul meu nu mai este la Centrul Militar al Sectorului 5, ci în arhiva de la Pitești. Dar eu sunt încă viu și Armata Română știe foarte bine acest lucru. Iar eu am toată grija să o slujesc, cu toată capacitatea mea de muncă, și acum. Și așa suntem toți cei care am ieșit la pensie. Toți muncim până la ultima picătură de viață pentru Armata României, pentru România.
Regulile civililor nu sunt valabile pentru cei care au îmbrăcat cămașa morții. Faptul că n-am murit până acum, spre a da satisfacție celor ce comentează ironic condiția miliarului român, care, în opinia lor, n-are nici un rost de vreme ce nu sunt războaie, este doar o chestiune de noroc. Înseamnă că războiul sau războaiele pentru care ne-am pregătit încă n-au ajuns în România. Toate armatele din lume și toți militarii sunt primii care vor să nu fie niciodată un război, cei care vor ca tancurile, avioanele și sistemele lor de arme, oricât ar fi de sofisticate, de performante și de costisitoare, să ruginească sau să-și epuizeze resursele în timp de pace și nu printr-un război. Militarii, profesioniști ai războiului, sunt primii care detestă războiul.

La fel suntem și noi, militarii români. Dar de aici nu rezultă cu necesitate că războaiele lumii nu vor ajunge și la noi. Și nici că, în acele războaie, ne vor apăra americanii, Bruxelles-ul sau extratereștrii. Niciodată nu ne-a apărat nimeni. Tot militarul român va muri pe pământul României pentru ca România să mai existe. Acum, când în toată lumea se fabrică cele mai sofisticate arme care au existat vreodată pe Terra, când Europa este sfârtecată de tot felul de organizații, rețele și atacuri teroriste, când Siria a fost rasă de facto de pe suprafața pământului, când pe falia strategică Marea Neagră, Marea Baltică se adună forțe, când Pacificul, Marea Baltică, Marea Neagră, pământul Rusiei, cel al Chinei etc. suportă aplicații și exerciții de tot felul, parade militare, demonstrații de forță și concentrări de toate felurile, nu este de glumit cu problema militară, nici cu soldele militarilor (este oare posibil ca, în România anului 2017, un sergent profesionist să trăiască din 700 de lei pe lună și din valoarea fostului ordin 50?!).

Desigur, pensionarii militari români nu mor de foame. Dintr-o pensie militară obișnuită se poate trăi decent. Și acesta este un lucru foarte bun și foarte important, care arată că armatei îi pasă de slujitorii ei. Pensionarii militari, în calitatea lor de rezerviști ai Armatei României, de militari până la moarte, nu acceptă însă și nu suportă umilința, jocul politicianist cu pensiile lor, tot circul acesta care, de la guvernarea Boc încoace, nu se mai termină.
Gândiți-vă bine la toate acestea, domnilor politicieni români!

General de brigadă (r) dr. Gheorghe Văduva

joi, 28 decembrie 2017

La Multi Ani !


Când Dumnezeu te are drag / Şi te ia în paza milei sfinte / Ca arme de-a lupta înainte / Nu-ţi dă nici bâtă nici toiag / Îti dă pricepere şi minte. 
La Multi Ani !

miercuri, 29 noiembrie 2017

Plangere prealabila a SCMD impotriva Guvernului Romaniei

Nr. 1086/29.11.2017
Către,

                                MINISTERUL MUNCII SI JUSTITIEI SOCIALE
-          cu sediul in Bucuresti, str. Dem Dobrescu nr.2-4, sector 1, cod postal 010026 -

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (în continuare SCMD), cu sediul in Bucuresti, str. Bogota,  nr. 6, Sector 1, in temeiul dispozitiilor art. 28, alin (2) din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social, in numele membrilor de sindicat, in temeiul Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, modificata si completata ulterior, formulam prezenta

PLANGERE ADMINISTRATIVA PREALABILA

avand in vedere urmatoarele motive:

In temeiul art.29 pct.1 lit.b si art.108 din Legea nr.223/2015, sporul aferent de 3%, 6% sau 9% pentru contributia la Fondul pentru pensia suplimentara, instituita in 1967, trebuia sa se constituie intr-un adaos, adica practic o pensie privata "altceva decat pensia militara de stat" or, procentul pentru contributia la pensia suplimentara a fost inclus in baza de calcul, limitata la 85% din cuantumul pensiei, prin OUG 57/2015.

In practica asigurarilor sociale si a modului de calcul al pensiilor militare de stat, a pensiilor de serviciu sau oricare ar fi fost termenul utilizat de-a lungul ultimilor 50 ani pentru pensiile militarilor, componenta contributiei pensiei suplimentare, ca si componenta prevazuta de art.11 din Legea nr.80/1995, au fost prevazute ca un beneficiu suplimentar la pensie, cuantificat prin punctaj suplimentar, cuantum suplimentar procentual, dupa caz.

In consecinta, pensia cadrelor militare in rezerva si retragere a fost diminuata prin limitarea cuantumului pensiei la 85% si includerea contributiei pensiei suplimentare in baza de calcul.

Consideram ca, in mod corect, la cuantumul pensiei trebuiau adaugate, dupa stabilirea pragului maxim, atat contributia la pensia suplimentara cat si sporul prevazut de art.11 din Legea nr.80/1995.

In mod nejustificat, numai sporul prevazut de art.11 din Legea nr.80/1995 a fost adaugat la cuantumului pensiei, nu si procentul aferent contributiei la pensia suplimentara, ceea ce reprezinta pentru noi o paguba certa, respectiv un prejudiciu material asa cum este definit de dispozitiile art.2 (1) lit.s) din Legea nr.554/2004.

Consideram ca ne aflam in situatia prevazuta de dispozitiile art.2(1) lit.n) din Legea nr.554/2004 care defineste dreptul vatamat ca un drept fundamental prevazut de lege, careia i se aduce atingere printr-un act administrativ.

Adoptarea Legii nr.223/2015, cu modificarile existente nu poate constitui un temei care sa nege in substanta un drept prevazut de legiuitor in favoarea pensionarilor – contributia la pensia suplimentara , devenit cert si lichid odata cu incetarea raporturilor de serviciu.

Apreciem ca prezentei cauze ii devin aplicabile dispozitiile art.60 din Coventie, potrivit caruia „nicio dispozitie din prezenta conventie nu va fi interpretata ca limitand sau aducand atingere drepturilor omului si libertatilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricarei parti contractante sau oricarei alte conventii la care aceasta parte contractanta este parte”.

A nega dreptul si calculul contributiei la pensia suplimentara pensionarilor militari, a-l recunoaste numai pensionarilor civili, conduce la o incalcare flagranta a egalitatii in drepturi, garantata de art.16 alin.1 si 2 din Constitutia Romaniei, potrivit caruia cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor, fara privilegii sau discriminari, nimeni nefiind mai presus de lege. 

Faptul ca militarii in rezerva trebuie sa beneficieze exact de aceleasi drepturi de asigurari sociale, inclusiv indemnizatii necontributive, in aceleasi conditii ca si civilii este confirmat prin Decizia Curtii Constitutionale nr.90/2005.

Invocam prin prezenta si OUG 82/2017 care dispune abrogarea art.31 alin.2 din Legea nr.223/2015, respectiv art.VIincepand cu 1 ianuarie 2018 cota de contributie individuala la bugetul de stat este egala cu cota de contributie de asigurari sociale prevazuta de art.138 lit. a din legea nr.227/2015. In fapt, OUG  nr.82/2017 schimba natura juridica a contributiei militarilor si politistilor la pensia privata (suplimentara)transformand-o, fara acordul acestora, in contributie individuala la bugetul de stat. Pe cale de consecinta, militarii si politistii vor plati de azi inainte, de 2 ori aceeasi contributie, odata la asigurari sociale si, a 2-a oara ca o donatie facuta guvernelor, fara ca cele 2 contributii sa se regaseasca in cuantumul pensiilor militare de stat. Drept urmare, inaintam prezenta plangere prealabila, prin Ministerul Muncii si Justitiei Sociale si Ministerul Apararii Nationale, impotriva numitilor semnatari:

1.      Lia Olguta Vasilescu, ministrul Muncii si Justitiei Sociale

2.      Mihai Fifor, ministrul Apararii Nationale

3.      Carmen Daniela Dan, ministrul Afacerilor Interne

4.      Ionut Misa, ministrul Finantelor Publice

5.      Mihai Tudose, premier si initiator
In drept, ne intemeiem prezenta pe dispozitiile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, modificata prin Legea nr.76/2012, coroborate cu dispozitiile art.1 din Intaiul Protocol Aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale ale Omului, in care Romania este parte, intrucat consideram ca toate cadrele militare in rezerva si in retragere au fost vatamate in drepturile patrimoniale cuvenite si garantate, ca urmare a modului de calcul al noilor Decizii de recalculare in temeiul Legii nr.223/2015, bazate pe prevederile OUG nr. 57/2015, OUG nr. 59/2017 si OUG nr. 82/2017.
 
Presedintele S.C.M.D.