Google+ Badge

vineri, 13 octombrie 2017

NU SUNTEM NESIMŢIŢI


- Să vedem cine sunt militarii nesimţiţi, colegii mei de generaţie şi pentru ce se fac ei vinovaţi de au primit aceste etichetări din partea unui guvern „corect”, „cinstit”, cu o „activitate economică super-eficientă”, campion în U.E., în competiţia luptei cu criza, deşi nu are nici o obligaţie în acest sens, aşa cum se preciza nu demult.
- Ce au făcut colegii mei în ultimii 40 – 50 de ani:
Ø Au participat la construirea celor mai mari obiective industriale ale ţării: combinatele siderurgice Galaţi şi Călăraşi, uzine şi fabrici în toată ţara care s-au privatizat după 1990. Unde sunt banii încasaţi din vânzarea lor ?
Ø Specialiştii armatei au fost marii ingineri şi maiştri constructori ai fabricilor de avioane Bacău, Ghimbav, Craiova, ai fabricilor de tehnică militară, armament şi muniţii, cu ale căror produse s-a plătit în mare măsură datoria externă, contractată de Ceauşescu, care a înţeles se vede, până şi el, că nu este prea avantajos să îndatorezi ţara ta. Cea mai mare parte a acestor obiective s-a privatizat. Cei care le stăpânesc sunt oamenii bogaţi ai României de azi, mulţi dintre ei aflaţi în structurile puterii. Pentru noi se pare că nu au mai rămas bani.
Ø Colegii mei din instituţiile de învăţământ superior ale armatei au pregătit specialişti pentru societate, inclusiv personalul specializat pentru aviaţia civilă şi marina comercială, între care pot fi enumeraţi şi căpitanii vapoarelor de cursă lungă.
Ø Militarii au fost printre cei mai importanţi proiectanţi şi constructori de nave militare şi civile, pe şantierele navale din Mangalia, Brăila, Giurgiu, Turnu Măgurele etc. Flotă nu mai avem, dar unde sunt banii, chiar nu a rămas nimic şi pentru pensiile noastre ?
Ø Sectorul transporturilor terestre, feroviare şi navale a reprezentat şi el un obiectiv al activităţii noastre. Să amintesc câteva obiective, pentru că văd că guvernanţii au uitat: Transfăgărăşanul, Canalul Dunăre – Marea Neagră, Autostrada Bucureşti – Piteşti, toate aeroporturile din România, calea ferată în întregime militarizată. Aici şi-au chinuit anii tinereţii mulţi dintre colegii noştri, care se întreabă, dacă nu cumva greşesc că mai păstrează în memorie acele momente grele din viaţa lor, pentru care sunt dispreţuiţi astăzi.
Ø Munca forţată în mină, pe Valea Jiului, sau în Bazinul Motrului, care a măcinat tinereţea şi sănătatea multor colegi ai mei este normal să fie desconsiderată de actualii guvernanţi, pentru că militarii dacă nu erau „nesimţiţi” nu puteau munci acolo.
Ø Construcţia Palatului Parlamentului, a multor cartiere în Bucureşti şi în multe alte oraşe ale ţării, în care locuiesc mulţi din cetăţenii pe care guvernanţii încearcă să-i revolte împotriva concetăţenilor lor, militari în rezervă, reprezintă obiective cu care noi ne mândrim, deşi suntem desconsideraţi pentru aceasta de actualii guvernanţi.
Ø Construcţia sistemelor de irigaţii, distruse din inconştienţă după 1990, participarea timp de 6 luni pe an la campaniile agricole de vară şi de toamnă sunt fapte care ne incriminează.
Ø Atunci când a fost nevoie noi am fost primii care am sosit în sprijinul concetăţenilor noştri. Amintesc numai cutremurele, inundaţiile, înzăpezirile, salvarea oamenilor în situaţii dificile. Şi pentru aceasta ocupăm locul doi în aprecierea românilor, după biserica naţională.
- Militarii sunt oameni modeşti, nu vorbesc despre faptele lor, aşa cum trâmbiţează guvernanţii măreţele lor realizări care au adus România într-o situaţie grea.
Ø Realizările lor măreţe sunt pregnant relevate de clasamentul celor mai mari scăderi economice în UE în trimestrul IV/2009, faţă de trimestrul III, unde ne clasăm cu – 1,5%, pe un „onorant loc doi”, în urma Letoniei cu – 3,2%.
- De ce mai suntem nesimţiţi:
Ø Pentru că am asigurat victoria Revoluţiei în Decembrie 1989 şi drept recunoştinţă unii dintre colegii noştri care erau comandanţi de unităţi au făcut ani grei de puşcărie, deşi se consideră nevinovaţi. Şi atunci, ca şi astăzi, legile nu asigurau protecţia necesară militarilor pe timpul îndeplinirii misiunilor.
Ø Am autoreformat armata pentru intrarea României în NATO, reducând efectivele de la 320.000 de militari la 75.000 militari. Cea mai mare parte a colegilor noştri au fost obligaţi să treacă în rezervă, asigurându-li-se prin lege o pensie şi dreptul la muncă, inclusiv cumulul pensiei cu salariul. Guvernanţii actuali nu puteau lăsa nici aceste fapte bune nepedepsite şi au interzis cumulul pensiei cu salariul, iar acum se pregătesc să ne diminueze drastic pensiile. Aşa merită oamenii nesimţiţi.
Ø Noi am instruit zeci de contingente de tineri care astăzi reprezintă oamenii de bază ai societăţii româneşti. Mulţi dintre colegii noştri au lucrat în comandamentele NATO, au comandat unităţile armatei române care au participat la lupta antiteroristă în Angola, Irak, Afganistan, fosta Iugoslavie etc. Rezultatele muncii lor au fost apreciate şi incluse în bugetul realizărilor mandatului de comandantul forţelor armate în trecuta campanie prezidenţială.
- Proiectul legii pensiilor unice, în ce-i priveşte pe militari, este un atac perfid la unul din principiile de bază ale organizării şi funcţionării armatei – principiul unităţii de comandă şi acţiune –specificând după una din legile de bază ale „luptei de clasă” pe care o duc guvernanţii că vor fi afectate numai pensiile peste 3000 lei. Înţeleg că generalii şi coloneii care au planificat şi condus reforma armatei, elita militară deci, va avea pensii egale cu locotenenţii coloneii cu stagiu integral de muncă. Dumneavoastră credeţi aşa ceva, eu nu pot crede. Sunt sigur că vor fi recalculate toate pensiile militare, micşorate profund, iar dacă au câştigat puterea prin învrăjbirea diferitelor categorii de oameni, de ce să nu continue. Divide et impera este un principiu milenar al dominaţiei.
- Înţeleg foarte greu tăcerea Ministerului Apărării Naţionale. Nu mă refer la marea masă a militarilor, care respectă Constituţia, ci la conducere: ministrul apărării, secretarii de stat, şeful Statului Major General. Acest proiect de lege a produs frământări şi în armată. Generalii şi ofiţerii care vor ieşi la pensie în acest an, ori în anii domniei actualei guvernări vor avea acelaşi tratament. Prin Legea Nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, această instituţie are obligaţia să apere interesele militarilor activi şi de rezervă. Tăcerea a indus această atitudine nedemnă a guvernanţilor faţă de armată.
- Nu pot să înţeleg nici vocea suavă a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi retragere, care se lasă foarte uşor convinsă de promisiuni deşarte.
- Se invocă principiul contributivităţii în calculul pensiilor militare. Militarii au plătit, conform legii, numai pensia suplimentară. Acum se încearcă calcule „virtuale”, departe de realitate, deoarece arhivele cu statele de plată şi de organizare a unităţilor nu se mai păstrează. Înţeleg că acest principiu este susţinut de domnul ministru Şeitan Mihai, pe care, din câte îmi aduc aminte, îl întâlneam pe şantierele de muncă patriotică a tineretului, unde lucra şi armata. Aceasta nu este ceva rău, aşa erau vremurile. Ce este condamnabil este faptul că domnul ministru ascunde acea perioadă din viaţa sa care nu este precizată în CV-ul publicat de minister. De ce spun asta, pentru că numai un om care se minte şi pe sine, care îşi ascunde o parte a biografiei este capabil să susţină asemenea monstruozităţi, pentru că poate deveni şantajabil şi oricând este un instrument al unei puteri oarbe.
- Se mai pune o problemă. În Legea nr.415/27.06.2002, privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se precizează că proiectele de acte normative iniţiate de Guvern referitoare la securitatea naţională, alocaţiile bugetare destinate ministerelor şi serviciilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale se avizează de către CSAT. Considerăm că acest proiect de lege trebuia analizat de CSAT şi ne interesează foarte mult decizia care se putea lua. Aveam posibilitatea de a analiza, astfel, onorabilitatea angajamentelor din campania electorală prezidenţială.
- În majoritatea statelor membre NATO şi UE – comunitate de care aparţinem şi graţie eforturilor şi sacrificiilor armatei –, salarizarea şi pensionarea personalului forţelor armate sunt reglementate prin legi sau norme specifice şi distincte. În unele state, în care există grile comune pentru personalul bugetar, ministerele apărării sunt abilitate să completeze aceste legi cu alte reglementări interne.
- Sunt argumente ce ne îndeamnă să continuăm lupta noastră dreaptă, dusă potrivit legilor statului român. Avem credinţa că vom învinge. Pentru că armata română niciodată nu a admis minciuna, abuzul, resemnarea şi laşitatea.
General de brigadă (r) Vasile Băeţ

vineri, 25 august 2017

DECIZIE nr. 20 din 2 februarie 2000

DECIZIE nr. 20 din 2 februarie 2000
referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege prin care a fost abrogat <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată
EMITENT:     CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 18 februarie 2000
Data intrarii in vigoare : 18 februarie 2000


Forma actualizata valabila la data de : 4 august 2017
Prezenta forma actualizata este valabila de la 18 februarie 2000 pana la 4 august 2017

    În temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie şi al <LLNK 11992    47 11 202  17 29>art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Curtea Suprema de Justiţie a solicitat Curţii Constituţionale la data de 6 ianuarie 2000 sa constate "neconstituţionalitatea Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, adoptată de Parlamentul României la 29 decembrie 1999, în partea privind art. 41 alin. (2) şi art. 198, prin care a fost abrogat <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească".
    Sesizarea Curţii Constituţionale s-a hotărât în şedinţa din data de 6 ianuarie 2000 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie prin votul unanim al celor 55 de membri prezenţi din totalul de 60 de membri ai Curţii, potrivit art. 20 şi <LLNK 11993    56 11 202  26 64>art. 26 lit. d) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată.
    Sesizarea de neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 5A/2000.
    Prin sesizarea de neconstituţionalitate formulată se considera ca dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, referitoare la stabilirea vârstei standard de pensionare de 60 de ani pentru femei şi, respectiv, de 65 de ani pentru bărbaţi şi la eşalonarea aplicării acestei prevederi pe termen de 13 ani, contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie care consfinţesc egalitatea în drepturi a cetăţenilor, deoarece creează, discriminatoriu, o situaţie mai grea pentru "unii asiguraţi care ar avea dreptul sa primească pensie la o data cu mult mai îndepărtată decât alţi asiguraţi".
    De asemenea, se apreciază ca art. 198 din noua lege a pensiilor, prin care, printre altele, a fost abrogat <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, incalca prevederile constituţionale ale art. 16, potrivit cărora: (1) "Cetăţenii sunt egali în fata legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."
    Autorul sesizării de neconstituţionalitate arata ca dispoziţiile <LLNK 11992    92 11 202 103 38>art. 103 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, republicată, prevăd: "Magistraţii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratura beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul net [...]." Conform sustinerii Curţii Supreme de Justiţie, aceste dispoziţii legale au intrat în vigoare în luna august 1997, magistraţilor pensionaţi cu aceasta data acordându-li-se pensie de serviciu, iar celor pensionaţi anterior datei intrării în vigoare recalculandu-li-se cuantumul pensiei, astfel ca în prezent toţi magistraţii pensionari beneficiază de pensie de serviciu. Or, în urma abrogării acestor dispoziţii legale, prin intermediul art. 198 din noua lege a pensiilor, magistraţii care vor fi pensionaţi după data intrării în vigoare a acestei legi nu vor mai beneficia de pensie de serviciu. Astfel, se creează o discriminare între cele doua categorii de magistraţi pensionari, în funcţie de data pensionării, ceea ce se considera ca infrange principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor înscris în art. 16 din Constituţie.
    În continuare autorul sesizării de neconstituţionalitate mai arata ca "instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi a apărut ca o necesitate izvorata din statutul profesional al acestora", care impune anumite interdicţii relative, de exemplu la: exercitarea directa sau prin persoane interpuse a activităţilor de comerţ; participarea la administrarea ori la conducerea unor societăţi comerciale sau civile; îndeplinirea calităţii de expert sau de arbitru desemnat de părţi într-un proces; îndeplinirea oricărei alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice în învăţământul superior. De aceea, pentru magistraţi, practic, singura sursa de existenta în timpul activităţii este salariul, iar după retragerea din activitate, pensia, fără posibilitatea acumularii unor rezerve materiale pentru perioada ulterioara pensionării.
    În sensul ca pensia de serviciu reprezintă în mod necesar şi legitim o forma de garantare a drepturilor magistraţilor sunt invocate şi prevederile cap. 6 al Cartei europene privind statutul judecătorilor, intitulat "Remunerarea şi protecţia socială", cu recomandări precise pentru statele europene de a le respecta şi de a le include în ordinea de drept interna. Potrivit art. 4 din capitolul menţionat, magistraţii, atunci când "au împlinit varsta legală pentru încetarea funcţiei", au dreptul la "plata unei pensii al carei nivel trebuie sa fie cat mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională".
    De asemenea, Curtea Suprema de Justiţie, argumentand necesitatea instituirii pensiei de serviciu pentru magistraţi, invoca şi faptul ca "în statele europene cu un anumit grad de dezvoltare, inclusiv România, dreptul la pensie de serviciu îl au toate forţele de apărare a ordinii publice - armata, poliţia şi serviciile speciale", care, prin activitatea lor, "îşi asuma un risc întru apărarea ordinii de drept, asigurând liniştea în societate". Or, continua autorul sesizării de neconstituţionalitate, "justiţia face parte şi ea din forţele publice chemate sa menţină ordinea de drept, pentru aceasta pronunţând hotărâri prin care se ordonă încetarea încălcării unor drepturi în societate atunci când se reclama încălcarea acestora, iar executarea hotărârilor judecătoreşti, atunci când este nevoie, este asigurata prin forta coercitivă a statului de celelalte forte de apărare a ordinii publice". Totodată, arătându-se ca "justiţia este în ultima instanta cea care asigura armonia juridică şi echilibrul în societate", se arata ca "recunoaşterea dreptului la pensie de serviciu pentru magistraţi", consacrată ca atare prin <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, "se încadrează în organizarea politico-juridică a statului de drept".
    Conform dispoziţiilor <LLNK 11992    47 11 202  18 39>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea formulată de Curtea Suprema de Justiţie a fost comunicată preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, spre a-şi putea exprima punctele de vedere asupra obiectiei de neconstituţionalitate.
    Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca obiecţia de neconstituţionalitate ce vizează art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensionare şi alte drepturi de asigurări sociale, în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie, este neîntemeiată. Se considera ca eşalonarea creşterii varstelor de pensionare, pe o perioada de 13 ani, nu creează o situaţie grea în mod discriminatoriu pentru asiguraţii care se vor pensiona la o data mai îndepărtată, deoarece, începând cu anul 1990, în instituţiile şi întreprinderile de stat timpul de munca a fost de 5 zile pe saptamana, a câte 8 ore, iar nu de 6 zile pe saptamana, cum a fost pana la aceasta data. De aceea Guvernul susţine ca "este echitabil, iar nu discriminatoriu, ca eşalonarea ajungerii la noua varsta standard sa ţină seama de diferenţele de program de lucru menţionate".
    În ceea ce priveşte sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 198 din noua lege a pensiilor, prin care se abroga <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, Guvernul apreciază ca aceasta este intemeiata, deoarece sunt infrante prevederile constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi şi, implicit, cele ale art. 124 alin. (2) şi ale art. 131 alin. (2), care stabilesc statutul juridic special al judecătorilor şi al procurorilor, precum şi cele ale art. 11, conform cărora obligaţiile ce revin statului roman din actele internaţionale ratificate de Parlament trebuie îndeplinite "întocmai şi cu buna-credinţa". Deoarece, datorită numeroaselor incompatibilităţi şi interdicţii pentru magistraţi, singura sursa de venit a acestora sunt drepturile salariale şi, respectiv, pensia, după retragerea din activitate se creează o situaţie discriminatorie fata de categorii profesionale cu statut asemănător. În acest sens Guvernul invoca situaţia militarilor care, conform statutului lor, au aceleaşi interdicţii şi incompatibilităţi, beneficiind, de asemenea, de pensie de serviciu, prevăzută de <LLNK 11977   214 30 801   0 21>Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, care nu a fost însă abrogat prin art. 198 din noua lege a pensiilor.
    În continuare, în punctul de vedere al Guvernului, se precizează ca Justiţia atrage la bugetul de stat venituri substanţiale, astfel ca plata pensiilor de serviciu pentru magistraţi nu reduce bugetul asigurărilor sociale de stat. De altfel, potrivit <LLNK 11992    92 11 202 103 38>art. 103 alin. 3 din Legea nr. 92/1992, republicată, numai "Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suporta din bugetul de stat", în timp ce pensiile militarilor sunt plătite în totalitate de la bugetul de stat.
    În final, se arata ca, deoarece România a aderat la Statutul Consiliului Europei, fiind membra a acestui organism, are obligaţia sa respecte Carta europeană privind statutul judecătorilor, adoptată în 1998, şi care garantează judecătorilor, în mod special, "plata unei pensii al cărui nivel trebuie sa fie cat mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primită pentru activitatea jurisdicţională". De aceste prevederi s-a ţinut seama atunci când s-a reglementat pensia de serviciu pentru magistraţi prin <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată.
    Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
    În temeiul <LLNK 11992    47 11 202   5 28>art. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a solicitat precizări din partea Ministerului Justiţiei, referitoare la obligaţiile ce revin statului roman din prevederile Cartei europene privind statutul judecătorilor, document invocat în sesizarea formulată de Curtea Suprema de Justiţie. În consideratiile Ministerului Justiţiei, cuprinse în Adresa nr. 217 din 20 ianuarie 2000, se arata ca: "Documentul în discuţie a fost adoptat în unanimitate de către participanţii la reuniunea multilaterala de la Lisabona, din 8-10 iulie 1999, magistraţi şi reprezentanţi ai ministerelor de justiţie din 25 de tari membre ale Consiliului Europei." Conform precizărilor Ministerului Justiţiei, "Carta, care conţine obiective şi principii elaborate în continuarea Recomandarii nr. R (94) 12 a Comitetului Ministrilor cu privire la independenta, eficienta şi rolul judecătorilor, reprezintă o noua etapa în realizarea unui spaţiu judiciar comun în Europa. Ea are, asadar, aceeaşi valoare ca recomandarea". În ceea ce priveşte forta juridică a recomandărilor date de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei, se precizează ca "aceste documente sunt date în baza şi, uneori, chiar în completarea convenţiilor Consiliului Europei. De remarcat ca toate convenţiile Consiliului Europei sunt adoptate de către Comitetul Ministrilor al acestei importante organizaţii internaţionale guvernamentale".

                  CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Curtea Suprema de Justiţie, punctul de vedere al Guvernului, consideratiile Ministerului Justiţiei, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile criticate ale Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <LLNK 11992    47 11 201   0 17>Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:
    Potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 3 alin. (2) şi ale <LLNK 11992    47 11 202  17 29>art. 17 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenta sa soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulată în condiţii legale de Curtea Suprema de Justiţie.
    Critica de neconstituţionalitate cuprinsă în aceasta sesizare se referă la doua texte ale Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţele din 29 decembrie 1999.
    Cele doua texte legale criticate pentru neconstituţionalitate sunt art. 41 alin. (2) şi art. 198, acesta din urma exclusiv în partea referitoare la abrogarea <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată.
    Art. 41 alin. (2) din legea criticata pentru neconstituţionalitate are următorul conţinut: "Varsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin creşterea varstelor de pensionare pornind de la 57 de ani pentru femei şi 62 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării din anexa nr. 3."
    În cuprinsul anexei nr. 3, la care face referire art. 41 alin. (2), sunt prevăzute, începând cu ianuarie 2001 şi pana în decembrie 2014, varstele standard de pensionare, pe perioade intermediare, stagiile minime şi complete de cotizare pentru femei şi bărbaţi, în mod eşalonat, pana la atingerea vârstei standard prevăzute de textul art. 41 alin. (2).
    Art. 198 din legea supusă controlului de constitutionalitate exercitat de Curte dispune abrogarea parţială sau totală a mai multe acte normative. Dintre dispoziţiile cuprinse în art. 198 critica de neconstituţionalitate formulată de Curtea Suprema de Justiţie vizează numai textul care are următorul conţinut: "<LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997."
    Art. 103, a cărui abrogare este dispusă în acest fel, are următoarea redactare: "Magistraţii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratura beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul net realizat din salariul de baza, sporul pentru vechime în munca şi sporul de stabilitate în magistratura, avute la data pensionării.
    Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratura prevăzută la alin. 1 se adauga la cuantumul pensiei câte 1% din venitul net, fără a se putea depăşi 100% din venitul net stabilit conform alin. 1, avut la data pensionării.
    Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suporta din bugetul de stat.
    Pensia suplimentară se stabileşte în condiţiile Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenta socială.
    Pensiile magistraţilor se actualizează în raport cu nivelul salariilor de baza ale magistraţilor în activitate.
    De aceste drepturi beneficiază şi magistraţii reincadrati după pensionare."
    În ceea ce priveşte dispoziţiile alin. 5 al <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, Curtea Constituţională a constatat prin deciziile nr. 88 şi nr. 89 din 1 iunie 1999, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999 şi, respectiv, nr. 322 din 6 iulie 1999, decizii pronunţate în soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate, ca aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale în măsura în care nu asigura şi magistraţilor pensionaţi anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 142/1997, de modificare şi completare a <LLNK 11992    92 11 201   0 17>Legii nr. 92/1992, actualizarea pensiei în raport cu nivelul salariilor de baza ale magistraţilor în activitate.
    În motivarea sesizării de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei decizii Curtea Suprema de Justiţie invoca, în legatura cu ambele texte legale criticate, încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. Deşi în actul de sesizare adresat Curţii Constituţionale nu se indica de Curtea Suprema de Justiţie care dintre cele doua alineate ale art. 16 este avut în vedere, din ansamblul procesului-verbal din 6 ianuarie 2000 al şedinţei Curţii Supreme de Justiţie în Secţii Unite rezulta în mod neîndoielnic faptul ca sesizarea de neconstituţionalitate are în vedere dispoziţiile alin. (1) al art. 16 din Constituţie, care prevăd: "Cetăţenii sunt egali în fata legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."
    1. Analizând critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, Curtea retine ca prin acest text de lege se introduce o modificare majoră a sistemului actual de pensii, între altele prin creşterea vârstei standard de pensionare, pentru bărbaţi - la 65 de ani, iar pentru femei - la 60 de ani. Astfel cum se arata în expunerea de motive a Guvernului, care a însoţit proiectul de lege, aceasta dispoziţie este menita sa contribuie la reechilibrarea într-o anumită măsura a raportului dintre populaţia activa şi numărul de pensionari, precum şi la alinierea varstelor standard de pensionare prevăzute de legislaţia romana cu cele prevăzute în alte tari. În acelaşi timp, aceasta măsura este impusa şi de faptul ca, potrivit prognozei, în anul 2040 populaţia de peste 60 de ani va reprezenta circa 30% din populaţia tarii, fata de 15,6% cat reprezenta acest segment de populaţie în anul 1990 şi, totodată, astfel cum se arata în continuare în punctul de vedere al Guvernului, îşi mai găseşte justificarea şi în faptul ca din anul 1990 saptamana de lucru a fost redusă în instituţiile statului şi în alte unităţi de stat de la 6 la 5 zile.
    Luând act de aceste ratiuni avute în vedere de initiatorul proiectului de lege, Curtea observa totodată ca măsurile stabilite prin art. 41 alin. (2) au un caracter general şi se aplica tuturor categoriilor de persoane încadrate în munca, făcând excepţie cei care lucrează în condiţii speciale sau deosebite de munca şi care, din aceasta cauza, beneficiază prin lege de reducerea vârstei standard de pensionare şi a stagiului de cotizare.
    Examinarea prevederilor art. 41 alin. (2) şi a conţinutului anexei nr. 3, la care textul legal trimite, scoate în evidenta ca trecerea la aplicarea noilor condiţii de varsta şi de cotizare pentru pensionare se va face treptat, pentru toţi asiguraţii, într-o perioada de 13 ani, tocmai spre a se atenua unele dintre consecinţele schimbării produse. De asemenea, potrivit art. 49 din lege, este posibila şi pensionarea anticipata, fie cu diminuarea cuantumului pensiei, cu procente reduse, fie chiar fără nici o reducere a acestuia.
    În aceste condiţii, Curtea Constituţională constata ca nu poate fi primită critica formulată în sesizarea de neconstituţionalitate a Curţii Supreme de Justiţie, în sensul ca textul art. 41 alin. (2) din lege introduce o discriminare "deoarece se creează [...] o situaţie mai grea pentru unii asiguraţi care ar avea dreptul sa primească pensie la o data mult mai îndepărtată decât alţi asiguraţi". În logica sesizării de neconstituţionalitate discriminarea ar consta în faptul ca asiguraţii care vor ieşi la pensie sub imperiul noii legi ar fi dezavantajati fata de cei pensionaţi anterior, prin faptul ca lor li se stabileşte o varsta mai ridicată şi o perioada mai mare de cotizare pentru a putea fi pensionaţi.     Aceasta critica nu poate fi însă însuşită de Curtea Constituţională, întrucât argumentarea pe care se bazează nu tine seama de dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora politica legislativă în domeniul pensiilor în concordanta cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. A adopta punctul de vedere neimpartasit de Curtea Constituţională ar insemna ca, o data elaborat un sistem de pensii, bazat pe anumite condiţii de varsta şi de cotizare, acesta nu ar mai putea fi niciodată schimbat. Într-o astfel de conceptie se poate ajunge la negarea evoluţiei în reglementarea juridică a oricărui domeniu de activitate, ceea ce nu se poate admite.
    În aceasta ordine de idei, Curtea Constituţională retine ca respectarea egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede fata de cei cărora li se aplica în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.
    De altfel, asa cum rezulta din expunerea de motive la proiectul Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, noua reglementare este fundamentată pe necesitatea adecvarii sistemului de pensii la condiţiile existente în prezent în societate, pe cerinta modernizării legislaţiei în domeniu şi a punerii sale de acord cu legislaţia majorităţii ţărilor europene.
    De aceea, Curtea retine ca modificarea condiţiilor de varsta şi a duratei de cotizare pentru cei care vor beneficia de pensie în viitor este justificată, fiind bazată pe considerente obiective şi rationale, astfel ca urmează sa constate ca art. 41 alin. (2) din lege este constituţional în raport cu criticile cuprinse în sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Curtea Suprema de Justiţie.
    2. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, dispoziţii referitoare la abrogarea <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, prin sesizarea Curţii Supreme de Justiţie se invoca încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sub doua aspecte.
    2.a) Cel dintâi aspect se referă la faptul ca, prin abrogarea prevederilor <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, text legal prin care în anul 1997 a fost instituită pensia de serviciu pentru magistraţi, se creează "o discriminare în defavoarea magistraţilor care vor fi pensionaţi după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, în raport cu cei pensionaţi pana la aceasta data, ceea ce este inadmisibil fata de dispoziţiile art. 16 din Constituţia României".
    Curtea Constituţională, examinând aceasta sustinere, observa, din modul în care este formulată critica de neconstituţionalitate, ca dispoziţia legală vizata este considerată discriminatorie în raport cu efectele produse în trecut de norma juridică pe care o abroga, apreciindu-se, asadar, ca principiul egalităţii şi al nediscriminarii, stabilit prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, ar putea sa fie aplicabil cu privire la situaţii ce diferă ca urmare a succesiunii în timp a legilor prin care aceste situaţii au fost reglementate. Dimpotriva însă, Curtea Constituţională retine ca şi în aceasta privinta sunt aplicabile considerentele avute în vedere anterior cu referire la constatarea constituţionalităţii art. 42 alin. (1) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
    De aceea, în privinta dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege prin care a fost abrogat <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, nu poate fi primit cel dintâi aspect al criticii de neconstituţionalitate, referitor la introducerea unui tratament juridic diferit, discriminatoriu, pentru magistraţii care vor fi pensionaţi după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, în raport cu magistraţii pensionaţi anterior prin aplicarea regimului de pensionare prevăzut la <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată.
    2.b) Cel de-al doilea aspect pentru care în sesizarea Curţii Supreme de Justiţie este criticat textul art. 198, prin care se abroga <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, îl constituie nesocotirea faptului ca în România, ca şi în statele europene cu un anumit grad de dezvoltare, "dreptul la pensie de serviciu îl au toate forţele de apărare a ordinii publice - armata, poliţia şi serviciile speciale". În acest sens, se arata ca justificarea acordării şi menţinerii pensiei de serviciu, în cazul magistraţilor, rezida în statutul special al acestora, care le interzice exercitarea unor activităţi producătoare de venituri, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi în gradul ridicat de risc pe care îl presupune exercitarea funcţiei de magistrat, caracteristica de altfel comuna, astfel cum se arata în sesizare, pentru întregul personal al forţelor de apărare a ordinii publice, a ordinii de drept.
    Din aceasta argumentare rezulta ideea inegalitatii de tratament între magistraţi şi cadrele militare. Astfel, în timp ce prin abrogarea art. 103 din Legea pentru organizarea judecătorească se suprima magistraţilor dreptul de a li se stabili, în condiţiile legii, pensie de serviciu, militarii vor continua sa beneficieze de pensia de serviciu pentru activitatea depusa, prevăzută la <LLNK 11977   214 30 803   0 34>cap. II al Decretului nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care nu este prevăzut în cuprinsul art. 198 din noua lege a pensiilor între dispoziţiile normative ce se abroga la data intrării în vigoare a legii.
    <LLNK 11977   214 30 801   0 21>Decretul nr. 214/1977 este aplicabil nu numai cadrelor din armata, ci şi celor din sistemul Ministerului de Interne, Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Paza, Direcţiei Generale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei etc.
    Examinând cel de-al doilea aspect al criticii de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca aceasta este intemeiata.
    Astfel pensia de serviciu pentru magistraţi, introdusă în anul 1997 prin efectul modificării şi completării <LLNK 11992    92 11 201   0 17>Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, la fel ca şi pensia de serviciu pentru militari, prevăzută de <LLNK 11977   214 30 801   0 21>Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările ulterioare, au fost instituite în vederea stimulării stabilitatii în serviciu şi a formării unei cariere în magistratura sau, după caz, în rândul cadrelor militare permanente. Conform reglementărilor menţionate, pensia de serviciu se acorda la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraţilor, respectiv militarilor care, în privinta totalului vechimii lor în munca, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratura sau, după caz, ca militar. Caracterul stimulativ al pensiei de serviciu consta, atât în cazul magistraţilor, cat şi în cel al militarilor, în modul de determinare a cuantumului pensiei în raport cu salariul, respectiv cu solda avută la data iesirii la pensie. În plus, în ceea ce priveşte acordarea pensiei de serviciu pentru militari, se aplica un spor de 10% pana la 20% pentru militarii care beneficiază în considerarea vechimii şi a activităţii meritorii de ordinul "Meritul Militar", conform prevederilor <LLNK 11995    80 10 202  11 29>art. 11 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.
    Constatând ca aceste elemente care diferentiaza regimul de pensionare al militarilor şi al magistraţilor de regimul general al pensiilor asigura un tratament juridic specific celor doua categorii de asiguraţi, Curtea Constituţională retine ca instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezulta din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie sa li se supună militarii şi magistraţii.
    Astfel, aceste statute speciale stabilite de Parlament prin legi sunt mult mai severe, mai restrictive, impunând militarilor şi magistraţilor obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Într-adevăr acestora le sunt interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care sa le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natura sa le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viata cat mai apropiat de cel avut în timpul activităţii. Sub acest aspect <LLNK 11995    80 10 202  30 39>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare prevede pentru ofiţerii, maistrii militari şi subofiterii în activitate obligaţia de a nu efectua activităţi care contravin demnităţii, prestigiului şi normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare; iar alin. (2) al aceluiaşi articol instituie pentru categoriile menţionate de militari interdicţia de a îndeplini alte funcţii decât cele în care sunt încadraţi, cu excepţia cumulului prevăzut de lege, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, precum şi interdicţia de a fi asociat unic ori de a participa direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii ori societăţi comerciale, cu excepţia numirii în consiliile de administraţie ale regiilor autonome şi societăţilor comerciale din subordinea Ministerului Apărării Naţionale, din cadrul industriei de apărare sau în legatura cu aceasta. În cazul magistraţilor, Constituţia însăşi, prin art. 124 alin. (2) şi prin art. 131 alin. (2), prevede, ca o garanţie a imparţialităţii magistraţilor, ca funcţia de judecător şi, respectiv, aceea de procuror "[...] este incompatibilă cu orice alta funcţie publica sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior". În acelaşi timp <LLNK 11992    92 11 202 112 30>art. 112 din Legea nr. 92/1992, republicată, prevede ca magistraţilor le este interzisă exercitarea, direct sau prin persoane interpuse, a activităţilor de comerţ, participarea la conducerea unor societăţi comerciale sau civile, precum şi participarea la administrarea unor asemenea societăţi.
    Un alt element comun care justifica în mod obiectiv şi rezonabil un tratament juridic asemănător al magistraţilor şi al cadrelor militare, inclusiv în ceea ce priveşte regimul de pensionare, îl reprezintă riscul pe care îl implica exercitarea profesiilor respective, ambele având un rol esenţial în apărarea drepturilor omului, a ordinii publice, a valorilor statului de drept. În considerarea riscurilor la care se expun în exercitarea atribuţiilor lor militarii şi magistraţii, Parlamentul a stabilit pentru militari dreptul de a purta uniforma şi dreptul de a folosi, în condiţiile legii, arme, iar, în mod corespunzător, în cazul magistraţilor, <LLNK 11992    92 11 202  91 37>art. 91 alin. 3 din Legea nr. 92/1992, republicată, prevede dreptul acestora şi al familiilor lor de a fi protejati în situaţiile în care viata, integritatea corporală sau avutul acestora este supus unor ameninţări. De asemenea, art. 129 din Constituţie prevede ca "Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor", iar în aplicarea acestor dispoziţii constituţionale <LLNK 11992    92 11 202 143 30>art. 143 din Legea nr. 92/1992, republicată, stabileşte obligaţia Ministerului de Interne în acest sens. În sfârşit, art. 239 din Codul penal, reglementand infracţiunea de ultraj, prevede în alineatul final agravarea pedepsei în cazul în care infracţiunea este "[...] săvârşită impotriva unui magistrat, poliţist sau jandarm, ori alt militar".
    Curtea Constituţională constata, pe de alta parte, ca reglementarea în vigoare a pensiei de serviciu pentru militari, ca şi cea a pensiei de serviciu pentru magistraţi, cu diferenţele pe care aceasta pensie le prezintă fata de pensia comuna de asigurări sociale, nu constituie o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în fata legii, principiu prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Aceasta constatare se bazează pe specificul comun al activităţii militarilor şi magistraţilor, care, astfel cum a rezultat din analiza anterioară a dispoziţiilor constituţionale şi legale aplicabile, impune celor doua categorii profesionale obligaţii şi interdicţii severe, precum şi riscuri sporite, ceea ce justifica în mod obiectiv şi rezonabil o diferentiere a regimului juridic de pensionare fata de regimul stabilit pentru alţi asiguraţi care nu sunt supuşi aceloraşi exigente, restrictii şi riscuri.
    În aceasta ordine de idei Curtea Constituţională, dând curs dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie, referitoare la raportul dintre reglementările interne şi cele internaţionale, constata ca principiul egalităţii în drepturi îşi găseşte expresia în numeroase acte internaţionale la care România este parte, printre care unul dintre cele mai recente este Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată de România prin <LLNK 11999    74 10 201   0 27>Legea nr. 74 din 3 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999. Astfel aceasta carta, care prin art. 12 al partii a II-a reglementează între altele "Dreptul la securitate socială", prevede, de asemenea, la art. E al partii a V-a, denumit "Nediscriminarea", ca "Respectarea drepturilor recunoscute în prezenta carta trebuie asigurata fără deosebire de rasa, sex, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau socială, sănătate, apartenenţa la o minoritate nationala, naştere sau orice alta situaţie". În vederea interpretării acestui text anexa (intitulata "Câmpul de aplicare a Cartei sociale europene revizuite în privinta persoanelor protejate"), care face parte integrantă din carta, dispune cu aceeaşi forta juridică în sensul ca "O diferenţa de tratament pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată ca discriminatorie".
    De asemenea, jurisprudenta Curţii Constituţionale, referitoare la aplicarea principiului egalităţii în fata legii şi al nediscriminarii, a stabilit constant, în deplin acord cu jurisprudenta în materie, şi ea constanta, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea şi ca pentru situaţii diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscandu-se dreptul la diferenţa. În acest sens sunt, de exemplu: Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993; Decizia nr. 74 din 13 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994; Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997.
    În acelaşi timp Curtea Constituţională constata ca, fata de asemanarile subliniate anterior între situaţia cadrelor militare şi cea a magistraţilor, avându-se în vedere şi caracteristicile comune ale statutelor aplicabile acestor categorii profesionale, care au determinat în mod obiectiv reglementarea prin lege, în mod aproape identic, a pensiei de serviciu, nu se poate identifica o ratiune suficienta care sa justifice aplicarea unui tratament diferit magistraţilor fata de cadrele militare permanente, astfel cum s-a procedat prin art. 198 din noua lege a pensiilor, care abroga reglementarea privind pensia de serviciu a magistraţilor. Asa fiind, se impune concluzia ca este nejustificată abrogarea prin art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a dispoziţiilor <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată.
    Într-adevăr, diferenţa de regim juridic ce se creează între pensia magistraţilor şi pensia militarilor constituie, în condiţiile înfăţişate prin considerentele anterioare, o încălcare de către legiuitor a egalităţii de tratament juridic, ceea ce, în absenta unei determinări obiective, este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, în înţelesul conferit acestui text constituţional prin dispoziţiile actelor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. Între acestea figurează şi prevederile referitoare la nediscriminare ale art. E din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite, al căror cuprins, conturat prin dispoziţiile corespunzătoare ale anexei, cuprinde şi dispoziţia conform căreia "O diferenţa de tratament pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată ca discriminatorie". Din aceste dispoziţii, care sunt obligatorii pentru statul roman, făcând parte din dreptul intern, conform art. 11 din Constituţie, ca urmare a ratificării Cartei rezulta ca este discriminatorie diferenţa de tratament juridic ce nu se întemeiază pe un motiv obiectiv şi rezonabil.
    În acelaşi sens este de altfel şi jurisprudenta îndelungată a Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminarii din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ca reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţa de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabila (de exemplu, prin hotărârea pronunţată în cazul "Marks contra Belgiei", 1979).
    De asemenea, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a stabilit ca "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în fata legii şi a autorităţilor publice". De asemenea, prin Decizia nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituţională a reţinut ca "principiul egalităţii în fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite".
    Constatând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, prin care se abroga <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, Curtea Constituţională observa totodată ca aceasta abrogare a reglementării legale referitoare la pensia de serviciu pentru magistraţi este contrară exigenţelor actuale pe care importante documente internaţionale le exprima în mod direct cu privire la drepturile magistraţilor, în considerarea importantei rolului acestora în apărarea statului de drept.
    Astfel, "Principiile fundamentale privind independenta magistraturii", adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincventilor (Milano, 26 august - 6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, prevăd în mod expres prin art. 11 ca "durata mandatului judecătorilor, independenta acestora, siguranta lor, remuneraţia corespunzătoare, condiţiile de munca, pensiile şi varsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege".
    În mod asemănător, "Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independenta, eficacitatea şi rolul judecătorilor", adoptată la 13 octombrie 1994 de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei, subliniind importanta independentei judecătorilor în scopul intaririi preeminentei dreptului în statele democratice şi în considerarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a "Principiilor fundamentale [ale Organizaţiei Naţiunilor Unite] privind independenta magistraturii", anterior menţionate, a stabilit, printre alte importante măsuri pe care statele membre urmează sa le adopte, şi pe aceea "de a veghea ca statutul şi remuneraţia judecătorilor sa fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi a responsabilităţilor pe care şi le asuma".
    De asemenea, art. 6.4 din "Carta europeană privind statutul judecătorilor", adoptată în anul 1998, prevede ca "În mod special, statutul garantează judecătorului sau judecatoarei care a împlinit varsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca profesie o perioada determinata, plata unei pensii al carei nivel trebuie sa fie cat mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională".
    Din examinarea documentelor internaţionale menţionate, Curtea Constituţională retine preocuparea organismelor care le-au adoptat de a se promova independenta şi imparţialitatea judecătorilor, ţinând seama ca judecătorii se pronunţa asupra vieţii, libertăţilor, drepturilor, îndatoririlor şi bunurilor cetăţenilor. În acest context, o importanta deosebita o au măsurile preconizate pentru asigurarea unui statut, a unei remuneraţii şi a pensiei adecvate pentru magistraţi, precum şi a garantarii prin lege a acestora. De asemenea, Curtea Constituţională constata ca în toate aceste documente principiile şi măsurile stabilite cu privire la statutul şi drepturile magistraţilor sunt puse în relatie directa cu prevederile art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul fundamental al oricărei persoane de a fi judecata de un tribunal competent, independent şi impartial, stabilit prin lege.
    În aceste condiţii, Curtea Constituţională constata ca, deşi unele dintre documentele internaţionale menţionate au valoare de recomandare prin prevederile pe care le conţin şi prin finalităţile pe care le urmăresc, fiecare dintre acestea vizează direct texte cuprinse în pacte şi în tratate la care România este parte şi, prin urmare, se înscriu în spiritul prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie.
    Totodată, Curtea Constituţională retine ca ratiunile pe care se întemeiază prevederile din actele internaţionale avute în vedere în considerentele anterioare ale acestei decizii se afla în convergenta cu dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Constituţie, conform cărora "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Într-adevăr, aceste dispoziţii constituţionale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independentei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenta statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. Asa fiind, abrogarea <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, contravine şi principiului stabilit prin art. 123 alin. (2) din Constituţie.
    În sfârşit, Curtea Constituţională constata ca argumentele care conduc la admiterea sesizării de neconstituţionalitate formulate de Curtea Suprema de Justiţie se regăsesc şi în poziţia Guvernului care, în calitatea sa de initiator al proiectului noii legi a pensiilor, nu a realizat nici o deosebire de tratament juridic între pensia de serviciu a magistraţilor şi aceea a cadrelor militare, mentinand ambele categorii. De asemenea, Guvernul, prin reprezentantul sau, ministrul muncii şi protecţiei sociale, în cadrul dezbaterilor parlamentare asupra proiectului legii, a combatut propunerea facuta de unii parlamentari de a se abroga dispoziţiile legale care reglementează pensia de serviciu pentru magistraţi, atât prin argumente de drept comparat, cat şi prin invocarea asemanarilor cu pensia de serviciu a militarilor, astfel cum rezulta din stenograma şedinţei Senatului din 30 octombrie 1999. De altfel, Senatul a adoptat art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale în redactarea cuprinsă în proiectul înaintat de Guvern, asadar fără abrogarea <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, ceea ce a determinat consecinta aplicării dispoziţiilor art. 76 din Constituţie, referitoare la desfăşurarea procedurii de mediere între cele doua Camere ale Parlamentului.
    De asemenea, în punctul de vedere comunicat Curţii Constituţionale cu ocazia soluţionării de către aceasta a sesizării de neconstituţionalitate formulate de Curtea Suprema de Justiţie, Guvernul a considerat ca sesizarea este intemeiata, concluzionand în sensul ca "prevederile art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, care privesc abrogarea <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale [...]".

    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 11, al art. 16 alin. (1), al art. 20 alin. (2), al art. 123 alin. (2), al art. 144 lit. a) şi al art. 145 alin. (1) din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. (3), al <LLNK 11992    47 11 202  17 44>art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, republicată,

                           CURTEA
                       În numele legii
                           DECIDE:

    1. Constata ca dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale sunt constituţionale.
    2. Constata ca dispoziţiile art. 198 din aceeaşi lege, prin care a fost abrogat <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, sunt neconstituţionale.
    Decizia se comunica Preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute de art. 145 alin. (1) din Constituţie, precum şi Curţii Supreme de Justiţie, şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Definitiva şi obligatorie.
    Deliberarea a avut loc la data de 2 februarie 2000 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecători.

       PREŞEDINTELE CURŢII
         CONSTITUŢIONALE,
           LUCIAN MIHAI

                    Magistrat-asistent,
                       Doina Suliman

                               --------------


luni, 21 august 2017

Scrisoare deschisă




PREȘEDINTELUI CAMEREI DEPUTAȚILOR
și
PREȘEDINTE AL PARTIDULUI SOCIAL-DEMOCRAT




Domnule președinte,  precizez de la bun început că solicit să dispuneți analizarea și soluționarea sesizării mele, având în vedere dubla dumneavoastră calitate, respectiv de președinte al Camerei Deputaților din Parlamentul României, cât și de președinte al partidului care deține majoritatea decizională în Parlamentul și în Guvernul României. V-aș ruga, de asemenea, să aveți în vedere și încadrarea din punct de vedere democratic, a doctrinelor politice care au permis de-a lungul istoriei, interdicții de  drepturi și libertăți fundamentale sau exerciții de discriminare privind obligațiile civice, pentru o categorie sau alta de cetățeni. O astfel de doctrină fiind promovată și de coaliția politică din care faceți parte și dumneavoastră. Nu în ultimă instanță, insist să apreciați în mod rațional, impactul măsurilor adoptate îndreptate contra armatei române, de către guvernul desemnat de coaliția politică din care faceți parte. În condițiile în care, în ultima perioadă de timp, situația militarilor români,  a ajuns să fie intens mediatizată, exploatată și ridiculizată, inclusiv de publicațiile și site-urile rusești și/sau pro-ruse, cum ar fi Sputnik. Elemente declanșate de către guvernul în exercițiu de la București, din ignoranță sau cu premeditare, exact înainte de derularea unor exerciții ale armatei ruse, de mare anvergură, la granițele de est ale NATO.

Având în vedere faptul că la acest moment, legislația internă românească – în speță Secțiunea a 3-a din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare (aplicată ad-litteram și gradaților/soldaților profesioniști prin efectele Art. 25 din Legea nr. 384/2006), încalcă în mod extrem de grav, drepturile și libertățile fundamentale și constituționale ale militarilor români (cadre militare și soldați/gradați profesioniști), atât pe timpul perioadei de activitate, cât și pe timpul perioadelor de reactivare apersonalului militar deja pensionat (în situații de război/mobilizare/campanie),

În contextul în care  legislația internă românească cuprinde discriminări inadmisbile între cetățeni, privind obligațiile militare - discriminări reflectate prin impunerea către personalul militar deja pensionat, a obligației de a efectua prin reactivare, serviciul militar în situații de război/mobilizare/campanie - bărbați și femei,  până la împlinirea vârstei de 63 ani.  În timp ce alți cetățeni cu vârste mult mai tinere sau identice - bărbați și femei, beneficiază de un regim legislativ privilegiat, majoritatea cetățenilor neavând obligații pentru îndeplinirea nici unei forme a serviciului militar - în aceleași situații de război/mobilizare/campanie,
Pe fondul în care încălcările și restricționările de drepturi și libertăți fundamentale, precum și discriminările mai sus menționate, nu sunt compensate prin actuala legislație internă românească, cu absolut nimic rezonabil. Cu mențiunea că în trecut, a existat o compensare legislativă cu rol de echilibru, concretizată printr-o lege specială de salarizare și printr-un regim special de pensionare pentru militarii români. În prezent, nemaiexistând compensare prin lege specială de salarizare. În ceea ce privește compensarea printr-un regim special de pensionare,  aceasta a fost viciată profund prin efectele Art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015, și în mod atât de radical prin efectele O.U.G. nr. 59/2017(adoptată de către guvernul în exercițiu), încât din pensiile militare stabilite prin Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, nu a mai rămas decât titulatura. Pe lângă alte situații cum ar fi legiferarea instituirii de întârzieri care totalizează 8-10 luni, în achitarea la zi a pensiilor recalculate către militari, prin efectele Art. 67 din Legea nr. 6 a bugetului de stat  pe anul 2017 (adoptată la inițiativa coaliției politice din care faceți parte).
Urmare a celor menționate, solicit Camerei Deputaților și în mod implicit, întregului Parlament al României, să intre în legitimitate democratică și constituțională în ceea ce privește respectarea drepturilor și libertăților fundamentale în egală măsură pentru toți cetățenii români – inclusiv pentru militarii români, precum și în ceea ce privește eliminarea discriminărilor din legislație care vizează impunerea unor obligații militare, personalului militar deja pensionat.  În acest sens, solicit Camerei Deputaților, să inițieze demersurile privind abrogarea din legislația actuală, în regim de urgență, respectiv în termen de maxim 20 zile:
-          a prevederilor Art. 86 aln. 4 din aceeași lege menționată, prin care cadrelor militare pensionate cu vârsta până la 63 ani (bărbați și femei), le sunt impuse în mod discriminatoriu în raport cu alți cetățeni, obligații  militare în situații de război/mobilizare/campanie(Notă: Precizez faptul, că în privința obligațiilor militare în situații de război/mobilizare/campanie, întreaga  legislație românească are un caracter haotic și profund discriminatoriu. Astfel, Constituția României prevede stagiu militar obligatoriu în situații de război/mobilizare/campanie,pentru toți cetățenii cu vârsta cuprinsă între 20-35 ani. Cu toate acestea, prin  lege internă, femeile cu vârsta cuprinsă între 20-35 ani, sunt privilegiate, fiind scutite de la efectuarea  stagiului militar, în situații de război/mobilizare/campanie. În schimb, femeile-militar pensionate, au obligația de a efectua serviciul militar și după pensionare, până la împlinirea vârstei de 63 ani. Un alt aspect de discriminare evidentă este acela prin care un pensionar militar – bărbat sau femeie, are obligații militare și după pensionare - până la împlinirea vârstei de 63 ani; în schimb, cetățeni cu vârste mult mai tinere de 63 ani, respectiv  bărbații cu vârste cuprinse între 35-63 ani ani și care nu au efectuat stagiul militar până la vârsta de 35 ani, precum și toți cetățenii-femei indiferent de vârstă  și care nu figurează ca soldați/gradați sau cadre militare în rezervă, au privilegiul de a nu mai avea nici o obligație militară. Aspectele menționate sunt cu atât mai relevante, cu cât realitățile cotidiane demonstrează că diversele curente de opinie, doctrinare sau mediatice, îndreptate contra pensiilor militare de stat, că acestea provin în mare parte, de la cetățeni care au privilegiul de a nu avea nici o obligație militară în situații de război/mobilizare/campanie).
Informez Camera Deputaților și în mod implicit, întregul Parlament al României, asupra faptului că prevederile Secțiunii a 3-a din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare - prevederianacronice și care datează dinainte de adoptarea actualei Constituții a României, nu reprezintă nicidecum atribuții de serviciu, nici ale serviciului militar, nici ale altui serviciu. Prevederile menționate fiind exact ceea ce exprimă titulatura "Interzicerea sau restrângerea unor drepturi și libertăți" și care pot fi aplicate la fel de bine oricărei alte grupări profesionale, sociale, etnice, politice, culturale, religioase ș.a.m.d., inclusiv membrilor Parlamentului României sau membrilor formațiunii politice din care faceți parte. În condițiile în care Constituția României nu permite interdicții de drepturi și libertăți – nici unui cetățean, cu atât mai puțin militarilor români. Constituția României permite doar posibilitatea ca în situații excepționale, să   fie restricționate anumite drepturi și libertăți – nicidecum să fie interzise total, cu condiția bine definită ca restricționarea unor drepturi și libertăți să fie exercitată pe termen limitat - nicidecum permanent, și în mod nediscriminatoriu, respectiv, ori asupra tuturor cetățenilor, ori asupra nici unui cetățean.

Sugerez în același timp, membrilor Camerei Deputaților și în mod implicit, întregului Parlament al României, să ia notă și de prevederile Art. 118 (1) din Constituția României,   în virtutea căroraarmata (care nu include doar o componentă activă, ci  și componenta militarilor în rezervă) este singura autoritate subordonată exclusiv voinţei poporului și care are obligația să garanteze inclusiv respectarea democrației constituționale. Constituția României neabilitând nici o instituție din statul român, să interzică militarilor români, prin acte normative interne, exercitarea unor drepturi și libertăți fundamentale sau instituirea unui tratament discriminatoriu, în ceea ce privește obligațiile civice cu caracter general.

Aduc la cunoștința Camerei Deputaților, în prim plan, inclusiv propria sa situație de ilegimitate democratică și care se răsfrânge în egală măsură, asupra întregului Parlament al României. Ilegitimitate survenită pe fondul în care Parlamentul României reprezintă rezultatul unor alegeri nedemocrate, în condițiile în care poporului român i-a fost restricționat prin lege internă, dreptul constituțional de a alege orice cetățean în care are încredere că îi reprezintă interesele, cetățeni care pot fi inclusiv din rândurile membrilor activi ai armatei. Aceasta fiind încă o consecință extrem de gravă la adresa democrației, rezultată din existența Secțiunii a 3-a din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Secțiune care prin prevederea neconstituțională ce interzice militarilor activi să candideze la funcții de demnitate publică,  limitează în mod direct voința democratică a întregului popor român, constrâns să își aleagă reprezentanții în care are încredere, dintr-o arie de cetățeni restrânsă în mod artificial, urmare a unor legi interne cu caracter subversiv la adresa democrației.

Aduc în atenția dumneavoastră, a Camerei Deputaților și în mod implicit, în atenția întregului Parlament al României, faptul că desființarea efectivă a pensiilor militare de către Guvernul României(acesta fiind efectul real al O.U.G. nr. 59/2017), în condițiile în care Guvernul României este desemnat de către coaliția politică din care faceți parte, a determinat promovarea în România, a unei doctrine politice deosebit de periculoase din punct de vedere democratic. Periculozitatea fiind aceea că formațiunea politică din care faceți parte, promovează o falsă egalitate în drepturi între cetățeni, respectiv doar în părți secvențiale. Element care determină înlocuirea democrației autentice, printr-o pseudo-democrație. Demonstrez acest element, prin referințe directe la pretextul uzitat de coaliția politică din care faceți parte și exprimat de guvern în motivația O.U.G. nr. 59/2017, conform căruia este necesar a fi afectate/desființate pensiile militare, întrucât acestea ar constitui „grave atingeri aduse principiilor echității și egalității de tratament”. Falsitatea pretextului fiind aceea că guvernul desemnat de coaliția politică din care faceți parte, aplică militarilor români principiile echității și egalității de tratament, în mod discreționar – respectiv doar la pensii, dar nu și în privința respectării drepturilor fundamentale și constituționale. Element care este inadmisibil într-o democrație autentică, unde nu există echitate și egalitate de tratament, aplicată doar „pe părți”.

Vă solicit, ca în dubla dumneavoastră calitate, respectiv de președinte al Camerei Deputaților din Parlamentul României, cât și de președinte al partidului care deține majoritatea decizională în Parlamentul și în Guvernul României, să luați notă asupra faptului că prezenta sesizare-notificare,reliefează o situație excepțională, care denunță nu doar  producerea unor grave atingeri aduse principiilor echității și egalității de tratament, ci și existența unor extrem de grave încălcări ale drepturilor și libertăți fundamentale și constituționale ale militarilor români. Elemente care se derulează în acest moment, sub autoritatea și responsabilitatea Parlamentului României.

Precizez faptul că am înaintat și Guvernului României, o sesizare-notificare cu aceleași cerințe precum în prezenta.

Menționez că în situația în care în termen de 20 zile de la luarea la cunoștință de către Camera Deputaților, a conținutului prezentei sesizări-notificări, cerințele cuprinse în cursul acesteia nu vor fi soluționate printr-un act normativ, adoptat în mod independent de către Parlamentul României sau prin cooperare instituțională cu Guvernul României, voi considera că formațiunile politice care formează majoritatea în Parlamentul României și care au desemnat Guvernul României,  tolerează și încurajează cu rea intenție încălcările și restricționările de drepturi și libertăți fundamentale, precum și discriminările între cetățeni privind obligațiile civice cu caracter general.

Consider că termenul de 20 zile acordat pentru eliminarea din legislatie a aspectelor profund nedemocrate semnalate,  este mai mult decât suficient, în condițiile în care membrii Parlamentului din coaliția politică din care faceți parte, au dovedit o rapiditate extremă privind convocarea extraordinară pe timpul vacanței parlamentare. Convocare de rutină, efectuată în vederea îndeplinirii cadrului formal care să permită Guvernului României, să adopte  O.U.G. nr. 59/2017 care a desființat principiile de bază ale pensiilor militare de stat.  

Precizez că în situația nesoluționării pozitive a sesizării-notificării mele, voi acționa atât individual, precum și în cooperare cu alți cetățeni, atât în interiorul, cât și în exteriorul României, pentru denunțarea și combaterea prin orice metodă, a încălcărilor drepturilor și libertăților fundamentale și constituționale – interzise și/sau restricționate militarilor români de către autoritățile și instituțiile statului român, precum și pentru eliminarea oricărei discriminări între militarii pensionați și alți cetățeni - în ceea ce privește obligațiile civice cu caracter general. Toate aceste situații, fiind generate urmare a unor decizii și doctrine politice, extrem de periculoase pentru democrația autentică.

Anexez sub formă sintetizată, prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care încalcă militarilor români, exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale și constituționale și/sau le restricționeză, precum și acele prevederi care creează un tratament discriminatoriu între militarii pensionați și ceilalți cetățeni, în ceea ce privește obligațiile civice cu caracter general în situații de război/mobilizare/campanie.


Nume, prenume:                                                                                               Data:
              
  


ANEXĂ

Cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care încalcă militarilor români, exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale și constituționale și/sau le restricționeză, precum și prevederile care creează un tratament discriminatoriu între militarii pensionați și ceilalți cetățeni, în ceea ce privește obligațiile civice cu caracter general în situații de război/mobilizare/campanie.