Opiniile unui general in retragere

“Nu poți învăța nimic pe nimeni; poți doar să ajuți pe cineva să descopere.” Galileo Galilei

  

 

GÂNDIȚI-VĂ BINE, DOMNILOR POLITICIENI ROMÂNI!

Se pare că aberațiile, improvizațiile și obsesia „la dracu cu militarii ăștia care nu produc nimic, ci doar consumă pâinea politicienilor, magistraților, cămătarilor, noilor capitaliști, tăietorilor pădurilor României și pe cea a tuturor plătitorilor de taxe și impozite” alcătuiesc cutuma post-decembristă după care funcționează, ca întotdeauna, politichia românească între două războaie.

După renunțarea intempestivă, triumfală, cu furie și alură de învingători în jungla nimănui, la serviciul militar obligatoriu – ca și cum pentru România, țara păcii și a prosperității universale, Elveția Estului, iubită și protejată de toți vecinii, de toate imperiile de ieri și de azi, de toate marile puteri, de toate planetele și de întregul Univers, n-ar mai exista nici un fel de pericol de război, iar onor populația ar trebui protejată doar prin rugăciuni către Cel de Sus și, bineînțeles, de către hoții care au furat, iată, într-un sfert de veac, aproape tot ce a mai rămas, de-a lungul mileniilor, din bruma noastră de pământ și suflet românesc –, toată lumea bună care se perindă prin palatele națiunii a dat marea mută deoparte.

Desigur, nu înainte de a reduce această mare mută la o simplă băltoacă, a-i lua aproape toate drepturile cetățenești (mai puțin pe cel de a vota, că, de, e nevoie și de votul soldaților), a-i penetra cu oameni politici sau de care or fi toate structurile importante și a o face necrâcnitoare și strict slugă, da capo al fine, la decidentul politic, transformat într-un dictator necondiționat pentru truditorul în kaki, a-i umili valorile și, mai ales gradele, îndeosebi pe cel de general…

Acesta din urmă – gradul de general – a fost acordat, cu complicitatea sau tăcerea capilor armatei, cui a vrut și cui n-a vrut să-l primească… Toți acești uzurpatori de valori militare durate în marile războaie care au dus la apărarea și păstrarea crâmpeiului de Românie care ne-a mai rămas după secole de războaie, presiuni, hărțuiri și umilințe, au uitat (sau n-au știut niciodată) că gradul de general, într-o armată, este o valoare supremă. Acest grad se acordă numai și numai coloneilor în activitate, care au experiența, valoarea, capacitatea, puterea, competența și demnitatea de a primi și de a-și asuma responsabilități de nivel strategic. Gradul de general nu este o recompensă, ci o însărcinare înrobitoare, echivalentă cu cămașa morții…

Îmi amintesc și acum replica unui vulpoi care, la vremea respectivă, avea drept de semnătură pe decretul de avansare la acest grad… „Eu te-am făcut chestor…” Aceste cuvinte nu trebuie explicate. Sunt cele mai umilitoare și cele mai concludente dintr-o istorie a rușinii și umilinței… Desigur, este vorba de echivalentul gradului de general în structurile Ministerului de Interne, din structurile Poliției, instituție demilitarizată…

Din 1990 încoace, atacurile, sub toate formele posibile pe timp de pace, dar mai ales sub forma unor pulsiuni otrăvite la adresa Armatei României n-au încetat nicio clipă. Iar aceste atacuri nu le-a efectuat țăranul român – acum un bătrânel –, care a făcut armata la Infanterie, a săpat tranșee și a învățat să tragă cu pușca numai și numai într-un inamic în uniforma unei posibile armate dușmane, nici muncitorul sau inginerul de la fosta IMGB și de la alte mari întreprinderi românești, aruncate azi la gunoi, care a făcut armata la artilerie, la geniu sau la transmisiuni, nici tanchistul care a trecut, la aplicații, de atâtea ori cu tancul pe sub Mureș, nici comandorul care a zburat avionul supersonic o viață, suportând și astăzi, la pensie, efectele suprasarcinii asupra vertebrelor, nici marinarul de pe vedetele torpiloare, nici generalul Mihail Popescu, fostul șef al Statului Major General, care, umilit și hărțuit atâta vreme de imbecila recalculare interminabilă, sfidătoare și grobiană a pensiilor militare din rațiuni absurde și prin metode care nu există nicăieri în lume, din vremea lui Boc, a făcut infarct și a trecut dincolo, în lumea veșniciei.

Aceste atacuri nu au putut fi efectuate decât de dușmanii României, de cozile lor de topor, de cei care n-au înțeles niciodată ce înseamnă o armată pentru o națiune, mai ales în această epocă în care toată lumea se înarmează, și au confundat-o fie cu forțe de ordine înarmate, fie cu alte structuri de forțe care poartă arme, fie cu orice altceva… Iar mulți dintre acești nimeni ajunși pe post de decidenți politici și strategici consideră armata o povară insuportabilă pentru o țară care s-a aflat de când există ea pe acest pământ al oamenilor la răscruce de imperii și de uragane… Primul Război Mondial – în interiorul căruia a existat și Războiul Nostru Sacru de Întregire a Neamului, din 1916-1918, de la care se împlinesc, în curând, o sută de ani – este exemplul cel mai concludent. Dar, pentru a fi uitat și trecut în derizoriu și acesta, ca mai tot ce s-a făcut în țara asta, onor decidenții neamului au hotărât să nu se mai facă Istoria României în școlile românești sau să se facă, așa, pe sărite… La fel și Limba Română.

…Cu câțiva ani în urmă, în timpul unei pauze, la o dezbatere organizată undeva, în Capitală, pe tema războaielor din Orientul Apropiat, un șef al unei organizații post-decembriste, mi-a șuierat, printre dinți, cu ură în glas și cu ochi injectați: „Brava armată română care a tras în popor în decembrie 1989!”

Simt și acum ura din privirile acelui individ. În cei 77 de ani ai mei, nu am văzut niciodată ochi atât de răi și nu am auzit niciodată cuvinte atât de barbare despre instituția în care am lucrat 40 de ani ca militar activ, de la gradul de elev până la cel de general, și zece ani în calitate de cercetător științific… Și acum, după ani, simt, în toate celulele corpului și sufletului meu, acea amărăciune, acea ofensă rea și sfidătoare, acea insultă impardonabilă adusă Armatei României de un ins de care nu auzisem niciodată…

Armata Română nu a tras niciodată în poporul român, ci a sângerat totdeauna pentru apărarea României și a poporului român. Iar dacă România mai există astăzi, așa cum mai există, această realitate se datorează, nu doar câtorva politicieni care au luat decizii mai mult sau mai puțin potrivite la vremuri de restriște, ci mai ales prețului de sânge plătit de Armata Română, adică de poporul român în uniformă militară, condus mai bine sau mai puțin bine de generalii acelor vremuri.

Posibilele incidente sau accidente care s-au petrecut în decembrie 1989 – unele chiar fratricide – sunt incidente sau accidente și atât, care se petrec în toate armatele din lume în timp de război. Nicăieri nu a existat intenția, voința sau acțiunea conștientă a cuiva din armată de a deschide focul împotriva populației. Și nici nu s-a întâmplat acest lucru. A nu se confunda însă focul de descurajare, deschis în salvă, în plan vertical, cu trasul în oameni!

Timpul va arăta că deciziile luate de conducerea armatei în decembrie 1989 au salvat țara de la o posibilă invazie din afară, de escaladarea violențelor, de declanșarea unui război civil, de o catastrofă oribilă, de tipul celei care se petrece, de mai bine de patru ani, în Siria. Acele evenimente au dovedit însă și calitatea excepțională a poporului român, unitatea lui în fața primejdiei, capacitatea lui extraordinară de a intui și înțelege valențele mediului strategic, de a rămâne ferm și puternic în fața oricărei amenințări.

La Târgu Mureș, în acel iunie diversionist din 1990, dramatic și extrem de ticălos, în fața primăriei orașului, flutura Tricolorul, iar o masă uriașă de români striga într-o singură voce: „Iliescu, nu uita și Ardealu-i țara ta!” „Murim, luptăm, Ardealul nu-l cedăm!” Am fost prezent la toate acele evenimente – în București, la Cluj, la Timișoara, la Târgu Mureș – și, cu experiența mea de o viață petrecută prin poligoane, la aplicații, în instruirea Armatei, în analizarea conflictelor și războaielor lumii, am înțeles care este adevărul. Și am lăcrimat de emoție și de bucurie pentru unitatea și calitatea poporului român și a Armatei României, care luase imediat în supraveghere și în apărare, conform planurilor, toate obiectivele de importanță strategică ale țării.

Spun toate acestea, pentru a nu se uita. Nu trebuie să uităm, desigur, nici trecutul, cu bunele și cu relele lui, nici Mărășeștii, nici Oituzul, nici Turtucaia, nici Flămânda, nici Oarba de Mureș, nici Cotul Donului, nici floarea ofițerilor și generalilor Armatei Române care au sângerat în Est și în Vest în cel de-Al Doilea Război Mondial pentru ca România să continue să existe și să fie întreagă – eroi ai națiunii – și care și-au sfârșit viața în închisorile comuniste.

Cam tot așa s-a întâmplat și în acești ultimi 27 de ani, în care armata și-a văzut de treaba ei, facilitând intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană. Acumulând în permanență un uriaș procent de încredere din partea populației, a demonstrat, încă odată, calitatea acestei instituții. Însă, degeaba. În momentul când guvernul Boc a început uluitoarea recalculare a tuturor pensiilor din România, inclusiv a celor militare, pe principiul contributivității, erau vrea 80.000 de pensionari militari în plată. Acum mai sunt vreo 60.000. În acești ani de teroare guvernamentală pentru pensionarii militari – de fapt, pentru toți pensionarii din România –, armata a pierdut aproape două divizii din rezerva sa calificată, din elita sa. Unii au murit că le-a venind rândul la moarte, alții au murit datorită acestor presiuni și acestor umilințe insuportabile.

Inclusiv eu, semnatar al acestor rânduri, consider că am trecut și trec prin una din cele mai îngrozitoare perioade din viața mea. Trudesc 10-15 ore în fiecare zi, dorm 3-4 ore pe noapte și-mi bate mereu în tâmple spectacolul odios de pe ecrane și cam din toată media. Fel de fel de inși, care n-au nicio legătură cu această instituție eroică pentru România, își dau cu părerea, emit judecăți, dau sentințe, înjură, iar guvernele – care n-au făcut mare lucru până acum pentru a dota armata cu mijloacele de care are nevoie – continuă să nu știe și să nu înțeleagă aproape nimic din marile probleme ale securității militare a României. Dar toba lor cea mai accesibilă și care sună cel mai bine în dezbaterea și diversiunea publică sunt pensiile militarilor.

În acești ani, efectivele armatei s-au redus drastic, de la peste 300.000 la vreo 70.000 militari, sau chiar mai puțini, și la vreo 15.000 de civili, mai puțin decât intră pe un stadion de fotbal. Industria de apărare a fost distrusă, armata fiind nevoită să achiziționeze armament și tehnică de luptă, o parte din ea la mâna a doua sau a treia, inclusiv muniție, de prin alte părți, pe bani grei etc. etc…

De fiecare dată când se schimbă un guvern, se reiau, furibund, atacurile la „nesimțitele” pensii militare, dându-se exemplu, pe sticlă, pensiile magistraților și ale unor privilegiați ai sorții sau ai cui or fi. Aproape toți cei care comentează, aruncă vorbe grele, necontrolate, sugerând că pensiile militarilor se plătesc din banii populației, din banii celor ce muncesc, din contribuțiile acestora la bugetul țării.

Desigur, armata este o instituție bugetară, așa cum sunt cvasitotalitatea armatelor din lume, dar de aici nu rezultă că pensia mea de azi este plătită din banii celor care au contribuit sau contribuie la fondul public și nici din banii celor care lucrează azi în România și contribuie la bugetul țării.

Pensia mea trebuie să se plătească din fondul de pensii militare, realizat de când există armata, prin obligația acestei instituții militare de a depune în fiecare lună, la acest fond de pensii, banii necesari pentru plătirea pensiei celor care trec în rezerva armatei, prin pensionare.
Retribuția mea, pe timpul activității, se compunea din:
- soldă (banii pe care-i primeam pe ștatul de plată în fiecare lună);
- contravaloarea Ordinului de zi 50, în bani sau în alimente;
- echipament;
- asistență medicală gratuită și medicamente gratuite;
- o anume sumă, care se depunea lunar în fondul de pensii, pentru vremea când voi deveni rezervist pensionar;
- un procentaj din solda mea (2%, inițial, apoi 4%) pentru o pensie suplimentară.

Așadar, pensia pe care o primesc eu azi se compune din depunerile lunare în fondul de pensii militare efectuate de instituția în care am lucrat o viață. Statul și-a îndeplinit în mod conștiincios această obligație, iar acest fond trebuie să existe. Dacă nu mai există azi acei bani, nu este vina mea, ci a celor care i-au cheltuit pe altceva sau i-au furat. De aici nu rezultă că eu sunt un întreținut, o povară pentru statul român. Nu eu sunt dator față de stat, ci statul este dator față de mine, pentru cei 50 de ani cât am muncit zi și noapte pentru el.

Amestecarea lucrurilor, bolmojirea lor pe toate posturile de televiziune, prin ziare și prin gura târgului sunt extrem de grave și de periculoase pentru rezerva Armatei Române, atâta cât mai este ea în momentul de față. Mai mult, sunt chiar o amenințare la adresa securității și apărăii naționale. Să nu uităm nicio clipă că, în condițiile extrem de tensionate ale situației actuale, oricând este posibil să izbucnească un război nimicitor. Cu atâtea arme acumulate, cu un arsenal nuclear SUA și Rusia care cumulează peste 15.000 de ogive nucleare active, la care se adaugă și celelalte arsenale nucleare, cu poziționarea forțelor rusești și ale NATO, față în față (chiar și simbolic) pe falia strategică Marea Neagră, Marea Baltică, este de-ajuns o singură greșeală sau un singur exces de zel pentru ca un război pustiitor să izbucnească iarăși în inima Europei, chiar în zona în care se află țara noastră. Iar țara noastră, în cazul unei astfel de confruntări, va fi una dintre primele ținte pentru aviația de bombardament strategic, pentru rachetele de croazieră, pentru rachetele balistice, pentru sistemele de arme de înaltă precizie…

Pensiile militare nu sunt pensii speciale, ci doar militare, așa cum au fost ele totdeauna. Pensiile militare nu au cuantumul celor afișate pe ecran de doamna Olguța Vasilescu și de toți cei care comentează așa cum comentează această problemă. Acelea sunt pensiile magistraților, nu ale militarilor. Din câte știu eu, nici un pensionar militar român nu are o pensie de 30.000 de lei. Majoritatea pensiilor din Armata României sunt de 1500-3500 lei, iar cele ale militarilor care au avut funcții foarte mari ajung probabil la 5000-8000 lei. Dar pe aceștia îi numeri pe degete.

Recenta calculare – care încă nu s-a încheiat – a introdus discrepanțe uriașe între cei care au ieșit la pensie înainte de anul 2000 și după acest an. Pensionarilor mai vechi li s-a redus drastic pensia (chiar dacă ea a rămas în plată în cuantumul dinainte de recalcularea recalculării), iar celor care au ieșit la pensie în ultimii ani, le-a crescut. Discrepanțele astea fac un mare rău rezervei armatei. Dacă se va continua așa, în cinci șase ani, numărul celor care se vor muta la diviziile noastre din ceruri, fără nici un fel de onor, ci doar cu dezgust și amărăciune, se va dubla.

Mare rușine!
Atâtea minciuni, atâtea omisiuni, atâtea comentarii absurde, atâtea comparații fără sens! Nu poți compara profesiile între ele. Fiecare își are rolul și rostul ei într-o societate și într-o țară! Cei care apelează la astfel de metode fie nu înțeleg în ce se angajează, fie urmăresc niște scopuri urâte.

Faptul că, în ultimul timp, s-au ivit situații în care cei care optează pentru a ieși la pensie pot primi o pensie mai mare decât salariu este o situație anormală. Este la mintea cocoșului că nu poți să ai pensia mai mare decât solda, chiar dacă ești Gheorghe Dracu! Nu știu cine și de ce a făcut asta. Cei care au făcut-o ar trebui să facă imediat un pas înapoi și să aducă lucrurile în limitele lor normale. Nu cred că militarii armatei române – instituție care totdeauna a făcut sacrificii pentru țară – au fost capabili de așa ceva. Dar o astfel de situație se poate rezolva urgent și punctual, nu prin subtilități și manevre ca în Ferentari sau în Crucea de piatră. Nu poți pedepsi 60.000 de pensionari, schimbând sistemul de actualizare a pensiilor odată cu creșterea soldei de grad a celor activi, împământenit de multă vreme aici, doar pentru a-i determina pe profitorii noului sistem să opteze între a ieși la pensie cu o pensie mai mare decât solda, dar care nu se va actualiza niciodată proporțional cu creșterea soldei de grad a celor activi, ci doar cu indexarea inflației sau a rămâne în sistem.

Alo, domnilor și doamnelor planificatori ai pensiilor militarilor români!

Militarii români pensionari, doamnă Olguța Vasilescu et co., nu au pus sabia în cui, uniforma pe umeraș și nu și-au luat adio de la arme. Până vor trece pușca în mâna stângă, cum zic francezii (echivalent, în limba română, cu a da ortul popii), fac parte din rezerva Armatei României, se află în niște planuri de mobilizare și trebuie să răspundă prompt atunci când sunt chemați. Numai moartea îi scutește de o astfel de obligație asumată prin jurământ. Ei au depus un jurământ față de țară că o vor sluji chiar cu prețul vieții. Până la 62 de ani, toți pensionarii militari, chiar și cei care nu stau foarte bine cu sănătatea, sunt în evidența Centrelor Militare și oricând pot fi chemați sub arme.

Dar și după această vârstă, ei tot în slujba Armatei României se află. Și eu, care am 77 de ani, pot fi chemat oricând, dacă Statul Major General consideră că este nevoie de mine în caz de război, de crize, conflicte sau în oricare altă situație. Dosarul meu nu mai este la Centrul Militar al Sectorului 5, ci în arhiva de la Pitești. Dar eu sunt încă viu și Armata Română știe foarte bine acest lucru. Iar eu am toată grija să o slujesc, cu toată capacitatea mea de muncă, și acum. Și așa suntem toți cei care am ieșit la pensie. Toți muncim până la ultima picătură de viață pentru Armata României, pentru România.

Regulile civililor nu sunt valabile pentru cei care au îmbrăcat cămașa morții. Faptul că n-am murit până acum, spre a da satisfacție celor ce comentează ironic condiția miliarului român, care, în opinia lor, n-are nici un rost de vreme ce nu sunt războaie, este doar o chestiune de noroc. Înseamnă că războiul sau războaiele pentru care ne-am pregătit încă n-au ajuns în România. Toate armatele din lume și toți militarii sunt primii care vor să nu fie niciodată un război, cei care vor ca tancurile, avioanele și sistemele lor de arme, oricât ar fi de sofisticate, de performante și de costisitoare, să ruginească sau să-și epuizeze resursele în timp de pace și nu printr-un război. Militarii, profesioniști ai războiului, sunt primii care detestă războiul.

La fel suntem și noi, militarii români. Dar de aici nu rezultă cu necesitate că războaiele lumii nu vor ajunge și la noi. Și nici că, în acele războaie, ne vor apăra americanii, Bruxelles-ul sau extratereștrii. Niciodată nu ne-a apărat nimeni. Tot militarul român va muri pe pământul României pentru ca România să mai existe. Acum, când în toată lumea se fabrică cele mai sofisticate arme care au existat vreodată pe Terra, când Europa este sfârtecată de tot felul de organizații, rețele și atacuri teroriste, când Siria a fost rasă de facto de pe suprafața pământului, când pe falia strategică Marea Neagră, Marea Baltică se adună forțe, când Pacificul, Marea Baltică, Marea Neagră, pământul Rusiei, cel al Chinei etc. suportă aplicații și exerciții de tot felul, parade militare, demonstrații de forță și concentrări de toate felurile, nu este de glumit cu problema militară, nici cu soldele militarilor (este oare posibil ca, în România anului 2017, un sergent profesionist să trăiască din 700 de lei pe lună și din valoarea fostului ordin 50?!).

Desigur, pensionarii militari români nu mor de foame. Dintr-o pensie militară obișnuită se poate trăi decent. Și acesta este un lucru foarte bun și foarte important, care arată că armatei îi pasă de slujitorii ei. Pensionarii militari, în calitatea lor de rezerviști ai Armatei României, de militari până la moarte, nu acceptă însă și nu suportă umilința, jocul politicianist cu pensiile lor, tot circul acesta care, de la guvernarea Boc încoace, nu se mai termină.
Gândiți-vă bine la toate acestea, domnilor politicieni români!

General de brigadă (r) dr. Gheorghe Văduva

La Multi Ani !

Când Dumnezeu te are drag / Şi te ia în paza milei sfinte / Ca arme de-a lupta înainte / Nu-ţi dă nici bâtă nici toiag / Îti dă pricepere şi minte. 

La Multi Ani !

Plangere prealabila a SCMD impotriva Guvernului Romaniei

Nr. 1086/29.11.2017

Către,

                                MINISTERUL MUNCII SI JUSTITIEI SOCIALE

-          cu sediul in Bucuresti, str. Dem Dobrescu nr.2-4, sector 1, cod postal 010026 -

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (în continuare SCMD), cu sediul in Bucuresti, str. Bogota,  nr. 6, Sector 1, in temeiul dispozitiilor art. 28, alin (2) din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social, in numele membrilor de sindicat, in temeiul Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, modificata si completata ulterior, formulam prezenta

PLANGERE ADMINISTRATIVA PREALABILA

avand in vedere urmatoarele motive:

In temeiul art.29 pct.1 lit.b si art.108 din Legea nr.223/2015, sporul aferent de 3%, 6% sau 9% pentru contributia la Fondul pentru pensia suplimentara, instituita in 1967, trebuia sa se constituie intr-un adaos, adica practic o pensie privata "altceva decat pensia militara de stat" or, procentul pentru contributia la pensia suplimentara a fost inclus in baza de calcul, limitata la 85% din cuantumul pensiei, prin OUG 57/2015.

In practica asigurarilor sociale si a modului de calcul al pensiilor militare de stat, a pensiilor de serviciu sau oricare ar fi fost termenul utilizat de-a lungul ultimilor 50 ani pentru pensiile militarilor, componenta contributiei pensiei suplimentare, ca si componenta prevazuta de art.11 din Legea nr.80/1995, au fost prevazute ca un beneficiu suplimentar la pensie, cuantificat prin punctaj suplimentar, cuantum suplimentar procentual, dupa caz.

In consecinta, pensia cadrelor militare in rezerva si retragere a fost diminuata prin limitarea cuantumului pensiei la 85% si includerea contributiei pensiei suplimentare in baza de calcul.

Consideram ca, in mod corect, la cuantumul pensiei trebuiau adaugate, dupa stabilirea pragului maxim, atat contributia la pensia suplimentara cat si sporul prevazut de art.11 din Legea nr.80/1995.

In mod nejustificat, numai sporul prevazut de art.11 din Legea nr.80/1995 a fost adaugat la cuantumului pensiei, nu si procentul aferent contributiei la pensia suplimentara, ceea ce reprezinta pentru noi o paguba certa, respectiv un prejudiciu material asa cum este definit de dispozitiile art.2 (1) lit.s) din Legea nr.554/2004.

Consideram ca ne aflam in situatia prevazuta de dispozitiile art.2(1) lit.n) din Legea nr.554/2004 care defineste dreptul vatamat ca un drept fundamental prevazut de lege, careia i se aduce atingere printr-un act administrativ.

Adoptarea Legii nr.223/2015, cu modificarile existente nu poate constitui un temei care sa nege in substanta un drept prevazut de legiuitor in favoarea pensionarilor – contributia la pensia suplimentara , devenit cert si lichid odata cu incetarea raporturilor de serviciu.

Apreciem ca prezentei cauze ii devin aplicabile dispozitiile art.60 din Coventie, potrivit caruia „nicio dispozitie din prezenta conventie nu va fi interpretata ca limitand sau aducand atingere drepturilor omului si libertatilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricarei parti contractante sau oricarei alte conventii la care aceasta parte contractanta este parte”.

A nega dreptul si calculul contributiei la pensia suplimentara pensionarilor militari, a-l recunoaste numai pensionarilor civili, conduce la o incalcare flagranta a egalitatii in drepturi, garantata de art.16 alin.1 si 2 din Constitutia Romaniei, potrivit caruia cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor, fara privilegii sau discriminari, nimeni nefiind mai presus de lege. 

Faptul ca militarii in rezerva trebuie sa beneficieze exact de aceleasi drepturi de asigurari sociale, inclusiv indemnizatii necontributive, in aceleasi conditii ca si civilii este confirmat prin Decizia Curtii Constitutionale nr.90/2005.

Invocam prin prezenta si OUG 82/2017 care dispune abrogarea art.31 alin.2 din Legea nr.223/2015, respectiv art.VIincepand cu 1 ianuarie 2018 cota de contributie individuala la bugetul de stat este egala cu cota de contributie de asigurari sociale prevazuta de art.138 lit. a din legea nr.227/2015. In fapt, OUG  nr.82/2017 schimba natura juridica a contributiei militarilor si politistilor la pensia privata (suplimentara)transformand-o, fara acordul acestora, in contributie individuala la bugetul de stat. Pe cale de consecinta, militarii si politistii vor plati de azi inainte, de 2 ori aceeasi contributie, odata la asigurari sociale si, a 2-a oara ca o donatie facuta guvernelor, fara ca cele 2 contributii sa se regaseasca in cuantumul pensiilor militare de stat. Drept urmare, inaintam prezenta plangere prealabila, prin Ministerul Muncii si Justitiei Sociale si Ministerul Apararii Nationale, impotriva numitilor semnatari:

1.      Lia Olguta Vasilescu, ministrul Muncii si Justitiei Sociale

2.      Mihai Fifor, ministrul Apararii Nationale

3.      Carmen Daniela Dan, ministrul Afacerilor Interne

4.      Ionut Misa, ministrul Finantelor Publice

5.      Mihai Tudose, premier si initiator

In drept, ne intemeiem prezenta pe dispozitiile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, modificata prin Legea nr.76/2012, coroborate cu dispozitiile art.1 din Intaiul Protocol Aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale ale Omului, in care Romania este parte, intrucat consideram ca toate cadrele militare in rezerva si in retragere au fost vatamate in drepturile patrimoniale cuvenite si garantate, ca urmare a modului de calcul al noilor Decizii de recalculare in temeiul Legii nr.223/2015, bazate pe prevederile OUG nr. 57/2015, OUG nr. 59/2017 si OUG nr. 82/2017.
 
Presedintele S.C.M.D. 

COMUNICAT DE PRESĂ

         

       ROMÂNIA

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

CASA DE PENSII SECTORIALĂ

-05.10.2017-

COMUNICAT DE PRESĂ

nr. 7 din 05.10.2017

În data de 05.10.2017, Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale a

efectuat plata diferențelor cuvenite ca urmare a procesului de recalculare a pensiilor potrivit

prevederilor art. 109 alin. (1) şi ale art. 110 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile

militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, ce reprezintă diferenţe de pensie de

la data intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi

până la punerea în plată a pensiilor recalculate, în conformitate cu prevederile art. 67 din Legea

nr. 6/2017 - Legea bugetului de stat pe anul 2017.

Astfel, un număr de 11.802 de pensionari urmează să primească, în cont sau prin

mandat poștal, după caz, drepturile bănești cuvenite.

Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale

NU SUNTEM NESIMŢIŢI

- Să vedem cine sunt militarii nesimţiţi, colegii mei de generaţie şi pentru ce se fac ei vinovaţi de au primit aceste etichetări din partea unui guvern „corect”, „cinstit”, cu o „activitate economică super-eficientă”, campion în U.E., în competiţia luptei cu criza, deşi nu are nici o obligaţie în acest sens, aşa cum se preciza nu demult.

- Ce au făcut colegii mei în ultimii 40 – 50 de ani:

Ø Au participat la construirea celor mai mari obiective industriale ale ţării: combinatele siderurgice Galaţi şi Călăraşi, uzine şi fabrici în toată ţara care s-au privatizat după 1990. Unde sunt banii încasaţi din vânzarea lor ?

Ø Specialiştii armatei au fost marii ingineri şi maiştri constructori ai fabricilor de avioane Bacău, Ghimbav, Craiova, ai fabricilor de tehnică militară, armament şi muniţii, cu ale căror produse s-a plătit în mare măsură datoria externă, contractată de Ceauşescu, care a înţeles se vede, până şi el, că nu este prea avantajos să îndatorezi ţara ta. Cea mai mare parte a acestor obiective s-a privatizat. Cei care le stăpânesc sunt oamenii bogaţi ai României de azi, mulţi dintre ei aflaţi în structurile puterii. Pentru noi se pare că nu au mai rămas bani.

Ø Colegii mei din instituţiile de învăţământ superior ale armatei au pregătit specialişti pentru societate, inclusiv personalul specializat pentru aviaţia civilă şi marina comercială, între care pot fi enumeraţi şi căpitanii vapoarelor de cursă lungă.

Ø Militarii au fost printre cei mai importanţi proiectanţi şi constructori de nave militare şi civile, pe şantierele navale din Mangalia, Brăila, Giurgiu, Turnu Măgurele etc. Flotă nu mai avem, dar unde sunt banii, chiar nu a rămas nimic şi pentru pensiile noastre ?

Ø Sectorul transporturilor terestre, feroviare şi navale a reprezentat şi el un obiectiv al activităţii noastre. Să amintesc câteva obiective, pentru că văd că guvernanţii au uitat: Transfăgărăşanul, Canalul Dunăre – Marea Neagră, Autostrada Bucureşti – Piteşti, toate aeroporturile din România, calea ferată în întregime militarizată. Aici şi-au chinuit anii tinereţii mulţi dintre colegii noştri, care se întreabă, dacă nu cumva greşesc că mai păstrează în memorie acele momente grele din viaţa lor, pentru care sunt dispreţuiţi astăzi.

Ø Munca forţată în mină, pe Valea Jiului, sau în Bazinul Motrului, care a măcinat tinereţea şi sănătatea multor colegi ai mei este normal să fie desconsiderată de actualii guvernanţi, pentru că militarii dacă nu erau „nesimţiţi” nu puteau munci acolo.

Ø Construcţia Palatului Parlamentului, a multor cartiere în Bucureşti şi în multe alte oraşe ale ţării, în care locuiesc mulţi din cetăţenii pe care guvernanţii încearcă să-i revolte împotriva concetăţenilor lor, militari în rezervă, reprezintă obiective cu care noi ne mândrim, deşi suntem desconsideraţi pentru aceasta de actualii guvernanţi.

Ø Construcţia sistemelor de irigaţii, distruse din inconştienţă după 1990, participarea timp de 6 luni pe an la campaniile agricole de vară şi de toamnă sunt fapte care ne incriminează.

Ø Atunci când a fost nevoie noi am fost primii care am sosit în sprijinul concetăţenilor noştri. Amintesc numai cutremurele, inundaţiile, înzăpezirile, salvarea oamenilor în situaţii dificile. Şi pentru aceasta ocupăm locul doi în aprecierea românilor, după biserica naţională.

- Militarii sunt oameni modeşti, nu vorbesc despre faptele lor, aşa cum trâmbiţează guvernanţii măreţele lor realizări care au adus România într-o situaţie grea.

Ø Realizările lor măreţe sunt pregnant relevate de clasamentul celor mai mari scăderi economice în UE în trimestrul IV/2009, faţă de trimestrul III, unde ne clasăm cu – 1,5%, pe un „onorant loc doi”, în urma Letoniei cu – 3,2%.

- De ce mai suntem nesimţiţi:

Ø Pentru că am asigurat victoria Revoluţiei în Decembrie 1989 şi drept recunoştinţă unii dintre colegii noştri care erau comandanţi de unităţi au făcut ani grei de puşcărie, deşi se consideră nevinovaţi. Şi atunci, ca şi astăzi, legile nu asigurau protecţia necesară militarilor pe timpul îndeplinirii misiunilor.

Ø Am autoreformat armata pentru intrarea României în NATO, reducând efectivele de la 320.000 de militari la 75.000 militari. Cea mai mare parte a colegilor noştri au fost obligaţi să treacă în rezervă, asigurându-li-se prin lege o pensie şi dreptul la muncă, inclusiv cumulul pensiei cu salariul. Guvernanţii actuali nu puteau lăsa nici aceste fapte bune nepedepsite şi au interzis cumulul pensiei cu salariul, iar acum se pregătesc să ne diminueze drastic pensiile. Aşa merită oamenii nesimţiţi.

Ø Noi am instruit zeci de contingente de tineri care astăzi reprezintă oamenii de bază ai societăţii româneşti. Mulţi dintre colegii noştri au lucrat în comandamentele NATO, au comandat unităţile armatei române care au participat la lupta antiteroristă în Angola, Irak, Afganistan, fosta Iugoslavie etc. Rezultatele muncii lor au fost apreciate şi incluse în bugetul realizărilor mandatului de comandantul forţelor armate în trecuta campanie prezidenţială.

- Proiectul legii pensiilor unice, în ce-i priveşte pe militari, este un atac perfid la unul din principiile de bază ale organizării şi funcţionării armatei – principiul unităţii de comandă şi acţiune –specificând după una din legile de bază ale „luptei de clasă” pe care o duc guvernanţii că vor fi afectate numai pensiile peste 3000 lei. Înţeleg că generalii şi coloneii care au planificat şi condus reforma armatei, elita militară deci, va avea pensii egale cu locotenenţii coloneii cu stagiu integral de muncă. Dumneavoastră credeţi aşa ceva, eu nu pot crede. Sunt sigur că vor fi recalculate toate pensiile militare, micşorate profund, iar dacă au câştigat puterea prin învrăjbirea diferitelor categorii de oameni, de ce să nu continue. Divide et impera este un principiu milenar al dominaţiei.

- Înţeleg foarte greu tăcerea Ministerului Apărării Naţionale. Nu mă refer la marea masă a militarilor, care respectă Constituţia, ci la conducere: ministrul apărării, secretarii de stat, şeful Statului Major General. Acest proiect de lege a produs frământări şi în armată. Generalii şi ofiţerii care vor ieşi la pensie în acest an, ori în anii domniei actualei guvernări vor avea acelaşi tratament. Prin Legea Nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, această instituţie are obligaţia să apere interesele militarilor activi şi de rezervă. Tăcerea a indus această atitudine nedemnă a guvernanţilor faţă de armată.

- Nu pot să înţeleg nici vocea suavă a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi retragere, care se lasă foarte uşor convinsă de promisiuni deşarte.

- Se invocă principiul contributivităţii în calculul pensiilor militare. Militarii au plătit, conform legii, numai pensia suplimentară. Acum se încearcă calcule „virtuale”, departe de realitate, deoarece arhivele cu statele de plată şi de organizare a unităţilor nu se mai păstrează. Înţeleg că acest principiu este susţinut de domnul ministru Şeitan Mihai, pe care, din câte îmi aduc aminte, îl întâlneam pe şantierele de muncă patriotică a tineretului, unde lucra şi armata. Aceasta nu este ceva rău, aşa erau vremurile. Ce este condamnabil este faptul că domnul ministru ascunde acea perioadă din viaţa sa care nu este precizată în CV-ul publicat de minister. De ce spun asta, pentru că numai un om care se minte şi pe sine, care îşi ascunde o parte a biografiei este capabil să susţină asemenea monstruozităţi, pentru că poate deveni şantajabil şi oricând este un instrument al unei puteri oarbe.

- Se mai pune o problemă. În Legea nr.415/27.06.2002, privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se precizează că proiectele de acte normative iniţiate de Guvern referitoare la securitatea naţională, alocaţiile bugetare destinate ministerelor şi serviciilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale se avizează de către CSAT. Considerăm că acest proiect de lege trebuia analizat de CSAT şi ne interesează foarte mult decizia care se putea lua. Aveam posibilitatea de a analiza, astfel, onorabilitatea angajamentelor din campania electorală prezidenţială.

- În majoritatea statelor membre NATO şi UE – comunitate de care aparţinem şi graţie eforturilor şi sacrificiilor armatei –, salarizarea şi pensionarea personalului forţelor armate sunt reglementate prin legi sau norme specifice şi distincte. În unele state, în care există grile comune pentru personalul bugetar, ministerele apărării sunt abilitate să completeze aceste legi cu alte reglementări interne.

- Sunt argumente ce ne îndeamnă să continuăm lupta noastră dreaptă, dusă potrivit legilor statului român. Avem credinţa că vom învinge. Pentru că armata română niciodată nu a admis minciuna, abuzul, resemnarea şi laşitatea.

General de brigadă (r) Vasile Băeţ

DECIZIE nr. 20 din 2 februarie 2000

DECIZIE nr. 20 din 2 februarie 2000

referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege prin care a fost abrogat <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată

EMITENT:     CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 18 februarie 2000

Data intrarii in vigoare : 18 februarie 2000

Forma actualizata valabila la data de : 4 august 2017

Prezenta forma actualizata este valabila de la 18 februarie 2000 pana la 4 august 2017

    În temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie şi al <LLNK 11992    47 11 202  17 29>art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Curtea Suprema de Justiţie a solicitat Curţii Constituţionale la data de 6 ianuarie 2000 sa constate "neconstituţionalitatea Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, adoptată de Parlamentul României la 29 decembrie 1999, în partea privind art. 41 alin. (2) şi art. 198, prin care a fost abrogat <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească".

    Sesizarea Curţii Constituţionale s-a hotărât în şedinţa din data de 6 ianuarie 2000 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie prin votul unanim al celor 55 de membri prezenţi din totalul de 60 de membri ai Curţii, potrivit art. 20 şi <LLNK 11993    56 11 202  26 64>art. 26 lit. d) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată.

    Sesizarea de neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 5A/2000.

    Prin sesizarea de neconstituţionalitate formulată se considera ca dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, referitoare la stabilirea vârstei standard de pensionare de 60 de ani pentru femei şi, respectiv, de 65 de ani pentru bărbaţi şi la eşalonarea aplicării acestei prevederi pe termen de 13 ani, contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie care consfinţesc egalitatea în drepturi a cetăţenilor, deoarece creează, discriminatoriu, o situaţie mai grea pentru "unii asiguraţi care ar avea dreptul sa primească pensie la o data cu mult mai îndepărtată decât alţi asiguraţi".

    De asemenea, se apreciază ca art. 198 din noua lege a pensiilor, prin care, printre altele, a fost abrogat <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, incalca prevederile constituţionale ale art. 16, potrivit cărora: (1) "Cetăţenii sunt egali în fata legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."

    Autorul sesizării de neconstituţionalitate arata ca dispoziţiile <LLNK 11992    92 11 202 103 38>art. 103 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, republicată, prevăd: "Magistraţii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratura beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul net [...]." Conform sustinerii Curţii Supreme de Justiţie, aceste dispoziţii legale au intrat în vigoare în luna august 1997, magistraţilor pensionaţi cu aceasta data acordându-li-se pensie de serviciu, iar celor pensionaţi anterior datei intrării în vigoare recalculandu-li-se cuantumul pensiei, astfel ca în prezent toţi magistraţii pensionari beneficiază de pensie de serviciu. Or, în urma abrogării acestor dispoziţii legale, prin intermediul art. 198 din noua lege a pensiilor, magistraţii care vor fi pensionaţi după data intrării în vigoare a acestei legi nu vor mai beneficia de pensie de serviciu. Astfel, se creează o discriminare între cele doua categorii de magistraţi pensionari, în funcţie de data pensionării, ceea ce se considera ca infrange principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor înscris în art. 16 din Constituţie.

    În continuare autorul sesizării de neconstituţionalitate mai arata ca "instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi a apărut ca o necesitate izvorata din statutul profesional al acestora", care impune anumite interdicţii relative, de exemplu la: exercitarea directa sau prin persoane interpuse a activităţilor de comerţ; participarea la administrarea ori la conducerea unor societăţi comerciale sau civile; îndeplinirea calităţii de expert sau de arbitru desemnat de părţi într-un proces; îndeplinirea oricărei alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice în învăţământul superior. De aceea, pentru magistraţi, practic, singura sursa de existenta în timpul activităţii este salariul, iar după retragerea din activitate, pensia, fără posibilitatea acumularii unor rezerve materiale pentru perioada ulterioara pensionării.

    În sensul ca pensia de serviciu reprezintă în mod necesar şi legitim o forma de garantare a drepturilor magistraţilor sunt invocate şi prevederile cap. 6 al Cartei europene privind statutul judecătorilor, intitulat "Remunerarea şi protecţia socială", cu recomandări precise pentru statele europene de a le respecta şi de a le include în ordinea de drept interna. Potrivit art. 4 din capitolul menţionat, magistraţii, atunci când "au împlinit varsta legală pentru încetarea funcţiei", au dreptul la "plata unei pensii al carei nivel trebuie sa fie cat mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională".

    De asemenea, Curtea Suprema de Justiţie, argumentand necesitatea instituirii pensiei de serviciu pentru magistraţi, invoca şi faptul ca "în statele europene cu un anumit grad de dezvoltare, inclusiv România, dreptul la pensie de serviciu îl au toate forţele de apărare a ordinii publice - armata, poliţia şi serviciile speciale", care, prin activitatea lor, "îşi asuma un risc întru apărarea ordinii de drept, asigurând liniştea în societate". Or, continua autorul sesizării de neconstituţionalitate, "justiţia face parte şi ea din forţele publice chemate sa menţină ordinea de drept, pentru aceasta pronunţând hotărâri prin care se ordonă încetarea încălcării unor drepturi în societate atunci când se reclama încălcarea acestora, iar executarea hotărârilor judecătoreşti, atunci când este nevoie, este asigurata prin forta coercitivă a statului de celelalte forte de apărare a ordinii publice". Totodată, arătându-se ca "justiţia este în ultima instanta cea care asigura armonia juridică şi echilibrul în societate", se arata ca "recunoaşterea dreptului la pensie de serviciu pentru magistraţi", consacrată ca atare prin <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, "se încadrează în organizarea politico-juridică a statului de drept".

    Conform dispoziţiilor <LLNK 11992    47 11 202  18 39>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea formulată de Curtea Suprema de Justiţie a fost comunicată preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, spre a-şi putea exprima punctele de vedere asupra obiectiei de neconstituţionalitate.

    Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca obiecţia de neconstituţionalitate ce vizează art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensionare şi alte drepturi de asigurări sociale, în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie, este neîntemeiată. Se considera ca eşalonarea creşterii varstelor de pensionare, pe o perioada de 13 ani, nu creează o situaţie grea în mod discriminatoriu pentru asiguraţii care se vor pensiona la o data mai îndepărtată, deoarece, începând cu anul 1990, în instituţiile şi întreprinderile de stat timpul de munca a fost de 5 zile pe saptamana, a câte 8 ore, iar nu de 6 zile pe saptamana, cum a fost pana la aceasta data. De aceea Guvernul susţine ca "este echitabil, iar nu discriminatoriu, ca eşalonarea ajungerii la noua varsta standard sa ţină seama de diferenţele de program de lucru menţionate".

    În ceea ce priveşte sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 198 din noua lege a pensiilor, prin care se abroga <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, Guvernul apreciază ca aceasta este intemeiata, deoarece sunt infrante prevederile constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi şi, implicit, cele ale art. 124 alin. (2) şi ale art. 131 alin. (2), care stabilesc statutul juridic special al judecătorilor şi al procurorilor, precum şi cele ale art. 11, conform cărora obligaţiile ce revin statului roman din actele internaţionale ratificate de Parlament trebuie îndeplinite "întocmai şi cu buna-credinţa". Deoarece, datorită numeroaselor incompatibilităţi şi interdicţii pentru magistraţi, singura sursa de venit a acestora sunt drepturile salariale şi, respectiv, pensia, după retragerea din activitate se creează o situaţie discriminatorie fata de categorii profesionale cu statut asemănător. În acest sens Guvernul invoca situaţia militarilor care, conform statutului lor, au aceleaşi interdicţii şi incompatibilităţi, beneficiind, de asemenea, de pensie de serviciu, prevăzută de <LLNK 11977   214 30 801   0 21>Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, care nu a fost însă abrogat prin art. 198 din noua lege a pensiilor.

    În continuare, în punctul de vedere al Guvernului, se precizează ca Justiţia atrage la bugetul de stat venituri substanţiale, astfel ca plata pensiilor de serviciu pentru magistraţi nu reduce bugetul asigurărilor sociale de stat. De altfel, potrivit <LLNK 11992    92 11 202 103 38>art. 103 alin. 3 din Legea nr. 92/1992, republicată, numai "Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suporta din bugetul de stat", în timp ce pensiile militarilor sunt plătite în totalitate de la bugetul de stat.

    În final, se arata ca, deoarece România a aderat la Statutul Consiliului Europei, fiind membra a acestui organism, are obligaţia sa respecte Carta europeană privind statutul judecătorilor, adoptată în 1998, şi care garantează judecătorilor, în mod special, "plata unei pensii al cărui nivel trebuie sa fie cat mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primită pentru activitatea jurisdicţională". De aceste prevederi s-a ţinut seama atunci când s-a reglementat pensia de serviciu pentru magistraţi prin <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată.

    Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    În temeiul <LLNK 11992    47 11 202   5 28>art. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a solicitat precizări din partea Ministerului Justiţiei, referitoare la obligaţiile ce revin statului roman din prevederile Cartei europene privind statutul judecătorilor, document invocat în sesizarea formulată de Curtea Suprema de Justiţie. În consideratiile Ministerului Justiţiei, cuprinse în Adresa nr. 217 din 20 ianuarie 2000, se arata ca: "Documentul în discuţie a fost adoptat în unanimitate de către participanţii la reuniunea multilaterala de la Lisabona, din 8-10 iulie 1999, magistraţi şi reprezentanţi ai ministerelor de justiţie din 25 de tari membre ale Consiliului Europei." Conform precizărilor Ministerului Justiţiei, "Carta, care conţine obiective şi principii elaborate în continuarea Recomandarii nr. R (94) 12 a Comitetului Ministrilor cu privire la independenta, eficienta şi rolul judecătorilor, reprezintă o noua etapa în realizarea unui spaţiu judiciar comun în Europa. Ea are, asadar, aceeaşi valoare ca recomandarea". În ceea ce priveşte forta juridică a recomandărilor date de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei, se precizează ca "aceste documente sunt date în baza şi, uneori, chiar în completarea convenţiilor Consiliului Europei. De remarcat ca toate convenţiile Consiliului Europei sunt adoptate de către Comitetul Ministrilor al acestei importante organizaţii internaţionale guvernamentale".

                  CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Curtea Suprema de Justiţie, punctul de vedere al Guvernului, consideratiile Ministerului Justiţiei, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile criticate ale Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <LLNK 11992    47 11 201   0 17>Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:

    Potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 3 alin. (2) şi ale <LLNK 11992    47 11 202  17 29>art. 17 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenta sa soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulată în condiţii legale de Curtea Suprema de Justiţie.

    Critica de neconstituţionalitate cuprinsă în aceasta sesizare se referă la doua texte ale Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţele din 29 decembrie 1999.

    Cele doua texte legale criticate pentru neconstituţionalitate sunt art. 41 alin. (2) şi art. 198, acesta din urma exclusiv în partea referitoare la abrogarea <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată.

    Art. 41 alin. (2) din legea criticata pentru neconstituţionalitate are următorul conţinut: "Varsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin creşterea varstelor de pensionare pornind de la 57 de ani pentru femei şi 62 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării din anexa nr. 3."

    În cuprinsul anexei nr. 3, la care face referire art. 41 alin. (2), sunt prevăzute, începând cu ianuarie 2001 şi pana în decembrie 2014, varstele standard de pensionare, pe perioade intermediare, stagiile minime şi complete de cotizare pentru femei şi bărbaţi, în mod eşalonat, pana la atingerea vârstei standard prevăzute de textul art. 41 alin. (2).

    Art. 198 din legea supusă controlului de constitutionalitate exercitat de Curte dispune abrogarea parţială sau totală a mai multe acte normative. Dintre dispoziţiile cuprinse în art. 198 critica de neconstituţionalitate formulată de Curtea Suprema de Justiţie vizează numai textul care are următorul conţinut: "<LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997."

    Art. 103, a cărui abrogare este dispusă în acest fel, are următoarea redactare: "Magistraţii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratura beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul net realizat din salariul de baza, sporul pentru vechime în munca şi sporul de stabilitate în magistratura, avute la data pensionării.

    Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratura prevăzută la alin. 1 se adauga la cuantumul pensiei câte 1% din venitul net, fără a se putea depăşi 100% din venitul net stabilit conform alin. 1, avut la data pensionării.

    Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suporta din bugetul de stat.

    Pensia suplimentară se stabileşte în condiţiile Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenta socială.

    Pensiile magistraţilor se actualizează în raport cu nivelul salariilor de baza ale magistraţilor în activitate.

    De aceste drepturi beneficiază şi magistraţii reincadrati după pensionare."

    În ceea ce priveşte dispoziţiile alin. 5 al <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, Curtea Constituţională a constatat prin deciziile nr. 88 şi nr. 89 din 1 iunie 1999, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999 şi, respectiv, nr. 322 din 6 iulie 1999, decizii pronunţate în soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate, ca aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale în măsura în care nu asigura şi magistraţilor pensionaţi anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 142/1997, de modificare şi completare a <LLNK 11992    92 11 201   0 17>Legii nr. 92/1992, actualizarea pensiei în raport cu nivelul salariilor de baza ale magistraţilor în activitate.

    În motivarea sesizării de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei decizii Curtea Suprema de Justiţie invoca, în legatura cu ambele texte legale criticate, încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. Deşi în actul de sesizare adresat Curţii Constituţionale nu se indica de Curtea Suprema de Justiţie care dintre cele doua alineate ale art. 16 este avut în vedere, din ansamblul procesului-verbal din 6 ianuarie 2000 al şedinţei Curţii Supreme de Justiţie în Secţii Unite rezulta în mod neîndoielnic faptul ca sesizarea de neconstituţionalitate are în vedere dispoziţiile alin. (1) al art. 16 din Constituţie, care prevăd: "Cetăţenii sunt egali în fata legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."

    1. Analizând critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, Curtea retine ca prin acest text de lege se introduce o modificare majoră a sistemului actual de pensii, între altele prin creşterea vârstei standard de pensionare, pentru bărbaţi - la 65 de ani, iar pentru femei - la 60 de ani. Astfel cum se arata în expunerea de motive a Guvernului, care a însoţit proiectul de lege, aceasta dispoziţie este menita sa contribuie la reechilibrarea într-o anumită măsura a raportului dintre populaţia activa şi numărul de pensionari, precum şi la alinierea varstelor standard de pensionare prevăzute de legislaţia romana cu cele prevăzute în alte tari. În acelaşi timp, aceasta măsura este impusa şi de faptul ca, potrivit prognozei, în anul 2040 populaţia de peste 60 de ani va reprezenta circa 30% din populaţia tarii, fata de 15,6% cat reprezenta acest segment de populaţie în anul 1990 şi, totodată, astfel cum se arata în continuare în punctul de vedere al Guvernului, îşi mai găseşte justificarea şi în faptul ca din anul 1990 saptamana de lucru a fost redusă în instituţiile statului şi în alte unităţi de stat de la 6 la 5 zile.

    Luând act de aceste ratiuni avute în vedere de initiatorul proiectului de lege, Curtea observa totodată ca măsurile stabilite prin art. 41 alin. (2) au un caracter general şi se aplica tuturor categoriilor de persoane încadrate în munca, făcând excepţie cei care lucrează în condiţii speciale sau deosebite de munca şi care, din aceasta cauza, beneficiază prin lege de reducerea vârstei standard de pensionare şi a stagiului de cotizare.

    Examinarea prevederilor art. 41 alin. (2) şi a conţinutului anexei nr. 3, la care textul legal trimite, scoate în evidenta ca trecerea la aplicarea noilor condiţii de varsta şi de cotizare pentru pensionare se va face treptat, pentru toţi asiguraţii, într-o perioada de 13 ani, tocmai spre a se atenua unele dintre consecinţele schimbării produse. De asemenea, potrivit art. 49 din lege, este posibila şi pensionarea anticipata, fie cu diminuarea cuantumului pensiei, cu procente reduse, fie chiar fără nici o reducere a acestuia.

    În aceste condiţii, Curtea Constituţională constata ca nu poate fi primită critica formulată în sesizarea de neconstituţionalitate a Curţii Supreme de Justiţie, în sensul ca textul art. 41 alin. (2) din lege introduce o discriminare "deoarece se creează [...] o situaţie mai grea pentru unii asiguraţi care ar avea dreptul sa primească pensie la o data mult mai îndepărtată decât alţi asiguraţi". În logica sesizării de neconstituţionalitate discriminarea ar consta în faptul ca asiguraţii care vor ieşi la pensie sub imperiul noii legi ar fi dezavantajati fata de cei pensionaţi anterior, prin faptul ca lor li se stabileşte o varsta mai ridicată şi o perioada mai mare de cotizare pentru a putea fi pensionaţi.     Aceasta critica nu poate fi însă însuşită de Curtea Constituţională, întrucât argumentarea pe care se bazează nu tine seama de dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora politica legislativă în domeniul pensiilor în concordanta cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. A adopta punctul de vedere neimpartasit de Curtea Constituţională ar insemna ca, o data elaborat un sistem de pensii, bazat pe anumite condiţii de varsta şi de cotizare, acesta nu ar mai putea fi niciodată schimbat. Într-o astfel de conceptie se poate ajunge la negarea evoluţiei în reglementarea juridică a oricărui domeniu de activitate, ceea ce nu se poate admite.

    În aceasta ordine de idei, Curtea Constituţională retine ca respectarea egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede fata de cei cărora li se aplica în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.

    De altfel, asa cum rezulta din expunerea de motive la proiectul Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, noua reglementare este fundamentată pe necesitatea adecvarii sistemului de pensii la condiţiile existente în prezent în societate, pe cerinta modernizării legislaţiei în domeniu şi a punerii sale de acord cu legislaţia majorităţii ţărilor europene.

    De aceea, Curtea retine ca modificarea condiţiilor de varsta şi a duratei de cotizare pentru cei care vor beneficia de pensie în viitor este justificată, fiind bazată pe considerente obiective şi rationale, astfel ca urmează sa constate ca art. 41 alin. (2) din lege este constituţional în raport cu criticile cuprinse în sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Curtea Suprema de Justiţie.

    2. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, dispoziţii referitoare la abrogarea <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, prin sesizarea Curţii Supreme de Justiţie se invoca încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sub doua aspecte.

    2.a) Cel dintâi aspect se referă la faptul ca, prin abrogarea prevederilor <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, text legal prin care în anul 1997 a fost instituită pensia de serviciu pentru magistraţi, se creează "o discriminare în defavoarea magistraţilor care vor fi pensionaţi după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, în raport cu cei pensionaţi pana la aceasta data, ceea ce este inadmisibil fata de dispoziţiile art. 16 din Constituţia României".

    Curtea Constituţională, examinând aceasta sustinere, observa, din modul în care este formulată critica de neconstituţionalitate, ca dispoziţia legală vizata este considerată discriminatorie în raport cu efectele produse în trecut de norma juridică pe care o abroga, apreciindu-se, asadar, ca principiul egalităţii şi al nediscriminarii, stabilit prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, ar putea sa fie aplicabil cu privire la situaţii ce diferă ca urmare a succesiunii în timp a legilor prin care aceste situaţii au fost reglementate. Dimpotriva însă, Curtea Constituţională retine ca şi în aceasta privinta sunt aplicabile considerentele avute în vedere anterior cu referire la constatarea constituţionalităţii art. 42 alin. (1) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

    De aceea, în privinta dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege prin care a fost abrogat <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, nu poate fi primit cel dintâi aspect al criticii de neconstituţionalitate, referitor la introducerea unui tratament juridic diferit, discriminatoriu, pentru magistraţii care vor fi pensionaţi după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, în raport cu magistraţii pensionaţi anterior prin aplicarea regimului de pensionare prevăzut la <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată.

    2.b) Cel de-al doilea aspect pentru care în sesizarea Curţii Supreme de Justiţie este criticat textul art. 198, prin care se abroga <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, îl constituie nesocotirea faptului ca în România, ca şi în statele europene cu un anumit grad de dezvoltare, "dreptul la pensie de serviciu îl au toate forţele de apărare a ordinii publice - armata, poliţia şi serviciile speciale". În acest sens, se arata ca justificarea acordării şi menţinerii pensiei de serviciu, în cazul magistraţilor, rezida în statutul special al acestora, care le interzice exercitarea unor activităţi producătoare de venituri, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi în gradul ridicat de risc pe care îl presupune exercitarea funcţiei de magistrat, caracteristica de altfel comuna, astfel cum se arata în sesizare, pentru întregul personal al forţelor de apărare a ordinii publice, a ordinii de drept.

    Din aceasta argumentare rezulta ideea inegalitatii de tratament între magistraţi şi cadrele militare. Astfel, în timp ce prin abrogarea art. 103 din Legea pentru organizarea judecătorească se suprima magistraţilor dreptul de a li se stabili, în condiţiile legii, pensie de serviciu, militarii vor continua sa beneficieze de pensia de serviciu pentru activitatea depusa, prevăzută la <LLNK 11977   214 30 803   0 34>cap. II al Decretului nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care nu este prevăzut în cuprinsul art. 198 din noua lege a pensiilor între dispoziţiile normative ce se abroga la data intrării în vigoare a legii.

    <LLNK 11977   214 30 801   0 21>Decretul nr. 214/1977 este aplicabil nu numai cadrelor din armata, ci şi celor din sistemul Ministerului de Interne, Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Paza, Direcţiei Generale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei etc.

    Examinând cel de-al doilea aspect al criticii de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca aceasta este intemeiata.

    Astfel pensia de serviciu pentru magistraţi, introdusă în anul 1997 prin efectul modificării şi completării <LLNK 11992    92 11 201   0 17>Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, la fel ca şi pensia de serviciu pentru militari, prevăzută de <LLNK 11977   214 30 801   0 21>Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările ulterioare, au fost instituite în vederea stimulării stabilitatii în serviciu şi a formării unei cariere în magistratura sau, după caz, în rândul cadrelor militare permanente. Conform reglementărilor menţionate, pensia de serviciu se acorda la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraţilor, respectiv militarilor care, în privinta totalului vechimii lor în munca, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratura sau, după caz, ca militar. Caracterul stimulativ al pensiei de serviciu consta, atât în cazul magistraţilor, cat şi în cel al militarilor, în modul de determinare a cuantumului pensiei în raport cu salariul, respectiv cu solda avută la data iesirii la pensie. În plus, în ceea ce priveşte acordarea pensiei de serviciu pentru militari, se aplica un spor de 10% pana la 20% pentru militarii care beneficiază în considerarea vechimii şi a activităţii meritorii de ordinul "Meritul Militar", conform prevederilor <LLNK 11995    80 10 202  11 29>art. 11 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

    Constatând ca aceste elemente care diferentiaza regimul de pensionare al militarilor şi al magistraţilor de regimul general al pensiilor asigura un tratament juridic specific celor doua categorii de asiguraţi, Curtea Constituţională retine ca instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezulta din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie sa li se supună militarii şi magistraţii.

    Astfel, aceste statute speciale stabilite de Parlament prin legi sunt mult mai severe, mai restrictive, impunând militarilor şi magistraţilor obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Într-adevăr acestora le sunt interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care sa le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natura sa le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viata cat mai apropiat de cel avut în timpul activităţii. Sub acest aspect <LLNK 11995    80 10 202  30 39>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare prevede pentru ofiţerii, maistrii militari şi subofiterii în activitate obligaţia de a nu efectua activităţi care contravin demnităţii, prestigiului şi normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare; iar alin. (2) al aceluiaşi articol instituie pentru categoriile menţionate de militari interdicţia de a îndeplini alte funcţii decât cele în care sunt încadraţi, cu excepţia cumulului prevăzut de lege, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, precum şi interdicţia de a fi asociat unic ori de a participa direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii ori societăţi comerciale, cu excepţia numirii în consiliile de administraţie ale regiilor autonome şi societăţilor comerciale din subordinea Ministerului Apărării Naţionale, din cadrul industriei de apărare sau în legatura cu aceasta. În cazul magistraţilor, Constituţia însăşi, prin art. 124 alin. (2) şi prin art. 131 alin. (2), prevede, ca o garanţie a imparţialităţii magistraţilor, ca funcţia de judecător şi, respectiv, aceea de procuror "[...] este incompatibilă cu orice alta funcţie publica sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior". În acelaşi timp <LLNK 11992    92 11 202 112 30>art. 112 din Legea nr. 92/1992, republicată, prevede ca magistraţilor le este interzisă exercitarea, direct sau prin persoane interpuse, a activităţilor de comerţ, participarea la conducerea unor societăţi comerciale sau civile, precum şi participarea la administrarea unor asemenea societăţi.

    Un alt element comun care justifica în mod obiectiv şi rezonabil un tratament juridic asemănător al magistraţilor şi al cadrelor militare, inclusiv în ceea ce priveşte regimul de pensionare, îl reprezintă riscul pe care îl implica exercitarea profesiilor respective, ambele având un rol esenţial în apărarea drepturilor omului, a ordinii publice, a valorilor statului de drept. În considerarea riscurilor la care se expun în exercitarea atribuţiilor lor militarii şi magistraţii, Parlamentul a stabilit pentru militari dreptul de a purta uniforma şi dreptul de a folosi, în condiţiile legii, arme, iar, în mod corespunzător, în cazul magistraţilor, <LLNK 11992    92 11 202  91 37>art. 91 alin. 3 din Legea nr. 92/1992, republicată, prevede dreptul acestora şi al familiilor lor de a fi protejati în situaţiile în care viata, integritatea corporală sau avutul acestora este supus unor ameninţări. De asemenea, art. 129 din Constituţie prevede ca "Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor", iar în aplicarea acestor dispoziţii constituţionale <LLNK 11992    92 11 202 143 30>art. 143 din Legea nr. 92/1992, republicată, stabileşte obligaţia Ministerului de Interne în acest sens. În sfârşit, art. 239 din Codul penal, reglementand infracţiunea de ultraj, prevede în alineatul final agravarea pedepsei în cazul în care infracţiunea este "[...] săvârşită impotriva unui magistrat, poliţist sau jandarm, ori alt militar".

    Curtea Constituţională constata, pe de alta parte, ca reglementarea în vigoare a pensiei de serviciu pentru militari, ca şi cea a pensiei de serviciu pentru magistraţi, cu diferenţele pe care aceasta pensie le prezintă fata de pensia comuna de asigurări sociale, nu constituie o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în fata legii, principiu prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Aceasta constatare se bazează pe specificul comun al activităţii militarilor şi magistraţilor, care, astfel cum a rezultat din analiza anterioară a dispoziţiilor constituţionale şi legale aplicabile, impune celor doua categorii profesionale obligaţii şi interdicţii severe, precum şi riscuri sporite, ceea ce justifica în mod obiectiv şi rezonabil o diferentiere a regimului juridic de pensionare fata de regimul stabilit pentru alţi asiguraţi care nu sunt supuşi aceloraşi exigente, restrictii şi riscuri.

    În aceasta ordine de idei Curtea Constituţională, dând curs dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie, referitoare la raportul dintre reglementările interne şi cele internaţionale, constata ca principiul egalităţii în drepturi îşi găseşte expresia în numeroase acte internaţionale la care România este parte, printre care unul dintre cele mai recente este Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată de România prin <LLNK 11999    74 10 201   0 27>Legea nr. 74 din 3 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999. Astfel aceasta carta, care prin art. 12 al partii a II-a reglementează între altele "Dreptul la securitate socială", prevede, de asemenea, la art. E al partii a V-a, denumit "Nediscriminarea", ca "Respectarea drepturilor recunoscute în prezenta carta trebuie asigurata fără deosebire de rasa, sex, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau socială, sănătate, apartenenţa la o minoritate nationala, naştere sau orice alta situaţie". În vederea interpretării acestui text anexa (intitulata "Câmpul de aplicare a Cartei sociale europene revizuite în privinta persoanelor protejate"), care face parte integrantă din carta, dispune cu aceeaşi forta juridică în sensul ca "O diferenţa de tratament pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată ca discriminatorie".

    De asemenea, jurisprudenta Curţii Constituţionale, referitoare la aplicarea principiului egalităţii în fata legii şi al nediscriminarii, a stabilit constant, în deplin acord cu jurisprudenta în materie, şi ea constanta, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea şi ca pentru situaţii diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscandu-se dreptul la diferenţa. În acest sens sunt, de exemplu: Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993; Decizia nr. 74 din 13 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994; Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997.

    În acelaşi timp Curtea Constituţională constata ca, fata de asemanarile subliniate anterior între situaţia cadrelor militare şi cea a magistraţilor, avându-se în vedere şi caracteristicile comune ale statutelor aplicabile acestor categorii profesionale, care au determinat în mod obiectiv reglementarea prin lege, în mod aproape identic, a pensiei de serviciu, nu se poate identifica o ratiune suficienta care sa justifice aplicarea unui tratament diferit magistraţilor fata de cadrele militare permanente, astfel cum s-a procedat prin art. 198 din noua lege a pensiilor, care abroga reglementarea privind pensia de serviciu a magistraţilor. Asa fiind, se impune concluzia ca este nejustificată abrogarea prin art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a dispoziţiilor <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată.

    Într-adevăr, diferenţa de regim juridic ce se creează între pensia magistraţilor şi pensia militarilor constituie, în condiţiile înfăţişate prin considerentele anterioare, o încălcare de către legiuitor a egalităţii de tratament juridic, ceea ce, în absenta unei determinări obiective, este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, în înţelesul conferit acestui text constituţional prin dispoziţiile actelor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. Între acestea figurează şi prevederile referitoare la nediscriminare ale art. E din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite, al căror cuprins, conturat prin dispoziţiile corespunzătoare ale anexei, cuprinde şi dispoziţia conform căreia "O diferenţa de tratament pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată ca discriminatorie". Din aceste dispoziţii, care sunt obligatorii pentru statul roman, făcând parte din dreptul intern, conform art. 11 din Constituţie, ca urmare a ratificării Cartei rezulta ca este discriminatorie diferenţa de tratament juridic ce nu se întemeiază pe un motiv obiectiv şi rezonabil.

    În acelaşi sens este de altfel şi jurisprudenta îndelungată a Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminarii din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ca reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţa de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabila (de exemplu, prin hotărârea pronunţată în cazul "Marks contra Belgiei", 1979).

    De asemenea, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a stabilit ca "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în fata legii şi a autorităţilor publice". De asemenea, prin Decizia nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituţională a reţinut ca "principiul egalităţii în fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite".

    Constatând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, prin care se abroga <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, Curtea Constituţională observa totodată ca aceasta abrogare a reglementării legale referitoare la pensia de serviciu pentru magistraţi este contrară exigenţelor actuale pe care importante documente internaţionale le exprima în mod direct cu privire la drepturile magistraţilor, în considerarea importantei rolului acestora în apărarea statului de drept.

    Astfel, "Principiile fundamentale privind independenta magistraturii", adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincventilor (Milano, 26 august - 6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, prevăd în mod expres prin art. 11 ca "durata mandatului judecătorilor, independenta acestora, siguranta lor, remuneraţia corespunzătoare, condiţiile de munca, pensiile şi varsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege".

    În mod asemănător, "Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independenta, eficacitatea şi rolul judecătorilor", adoptată la 13 octombrie 1994 de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei, subliniind importanta independentei judecătorilor în scopul intaririi preeminentei dreptului în statele democratice şi în considerarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a "Principiilor fundamentale [ale Organizaţiei Naţiunilor Unite] privind independenta magistraturii", anterior menţionate, a stabilit, printre alte importante măsuri pe care statele membre urmează sa le adopte, şi pe aceea "de a veghea ca statutul şi remuneraţia judecătorilor sa fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi a responsabilităţilor pe care şi le asuma".

    De asemenea, art. 6.4 din "Carta europeană privind statutul judecătorilor", adoptată în anul 1998, prevede ca "În mod special, statutul garantează judecătorului sau judecatoarei care a împlinit varsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca profesie o perioada determinata, plata unei pensii al carei nivel trebuie sa fie cat mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională".

    Din examinarea documentelor internaţionale menţionate, Curtea Constituţională retine preocuparea organismelor care le-au adoptat de a se promova independenta şi imparţialitatea judecătorilor, ţinând seama ca judecătorii se pronunţa asupra vieţii, libertăţilor, drepturilor, îndatoririlor şi bunurilor cetăţenilor. În acest context, o importanta deosebita o au măsurile preconizate pentru asigurarea unui statut, a unei remuneraţii şi a pensiei adecvate pentru magistraţi, precum şi a garantarii prin lege a acestora. De asemenea, Curtea Constituţională constata ca în toate aceste documente principiile şi măsurile stabilite cu privire la statutul şi drepturile magistraţilor sunt puse în relatie directa cu prevederile art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul fundamental al oricărei persoane de a fi judecata de un tribunal competent, independent şi impartial, stabilit prin lege.

    În aceste condiţii, Curtea Constituţională constata ca, deşi unele dintre documentele internaţionale menţionate au valoare de recomandare prin prevederile pe care le conţin şi prin finalităţile pe care le urmăresc, fiecare dintre acestea vizează direct texte cuprinse în pacte şi în tratate la care România este parte şi, prin urmare, se înscriu în spiritul prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie.

    Totodată, Curtea Constituţională retine ca ratiunile pe care se întemeiază prevederile din actele internaţionale avute în vedere în considerentele anterioare ale acestei decizii se afla în convergenta cu dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Constituţie, conform cărora "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Într-adevăr, aceste dispoziţii constituţionale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independentei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenta statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. Asa fiind, abrogarea <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, contravine şi principiului stabilit prin art. 123 alin. (2) din Constituţie.

    În sfârşit, Curtea Constituţională constata ca argumentele care conduc la admiterea sesizării de neconstituţionalitate formulate de Curtea Suprema de Justiţie se regăsesc şi în poziţia Guvernului care, în calitatea sa de initiator al proiectului noii legi a pensiilor, nu a realizat nici o deosebire de tratament juridic între pensia de serviciu a magistraţilor şi aceea a cadrelor militare, mentinand ambele categorii. De asemenea, Guvernul, prin reprezentantul sau, ministrul muncii şi protecţiei sociale, în cadrul dezbaterilor parlamentare asupra proiectului legii, a combatut propunerea facuta de unii parlamentari de a se abroga dispoziţiile legale care reglementează pensia de serviciu pentru magistraţi, atât prin argumente de drept comparat, cat şi prin invocarea asemanarilor cu pensia de serviciu a militarilor, astfel cum rezulta din stenograma şedinţei Senatului din 30 octombrie 1999. De altfel, Senatul a adoptat art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale în redactarea cuprinsă în proiectul înaintat de Guvern, asadar fără abrogarea <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, ceea ce a determinat consecinta aplicării dispoziţiilor art. 76 din Constituţie, referitoare la desfăşurarea procedurii de mediere între cele doua Camere ale Parlamentului.

    De asemenea, în punctul de vedere comunicat Curţii Constituţionale cu ocazia soluţionării de către aceasta a sesizării de neconstituţionalitate formulate de Curtea Suprema de Justiţie, Guvernul a considerat ca sesizarea este intemeiata, concluzionand în sensul ca "prevederile art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, care privesc abrogarea <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale [...]".

    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 11, al art. 16 alin. (1), al art. 20 alin. (2), al art. 123 alin. (2), al art. 144 lit. a) şi al art. 145 alin. (1) din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. (3), al <LLNK 11992    47 11 202  17 44>art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, republicată,

                           CURTEA

                       În numele legii

                           DECIDE:

    1. Constata ca dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale sunt constituţionale.

    2. Constata ca dispoziţiile art. 198 din aceeaşi lege, prin care a fost abrogat <LLNK 11992    92 11 202 103 30>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, sunt neconstituţionale.

    Decizia se comunica Preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute de art. 145 alin. (1) din Constituţie, precum şi Curţii Supreme de Justiţie, şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Definitiva şi obligatorie.

    Deliberarea a avut loc la data de 2 februarie 2000 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecători.

       PREŞEDINTELE CURŢII

         CONSTITUŢIONALE,

           LUCIAN MIHAI

                    Magistrat-asistent,

                       Doina Suliman

                               --------------