DECIZIE nr. 20 din 2 februarie 2000
referitoare la sesizarea de
neconstituţionalitate a art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a dispoziţiilor art. 198 din
aceeaşi lege prin care a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL
OFICIAL nr. 72 din 18 februarie 2000
Data intrarii in vigoare : 18
februarie 2000
Forma actualizata valabila la data de : 4 august 2017
Prezenta forma actualizata este valabila de la 18 februarie 2000 pana la 4
august 2017
În temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie şi al art. 17 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Curtea
Suprema de Justiţie a solicitat Curţii Constituţionale la data de 6 ianuarie
2000 sa constate "neconstituţionalitatea Legii privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, adoptată de Parlamentul României
la 29 decembrie 1999, în partea privind art. 41 alin. (2) şi art. 198,
prin care a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească".
Sesizarea Curţii
Constituţionale s-a hotărât în şedinţa din data de 6 ianuarie 2000 a Secţiilor
Unite ale Curţii Supreme de Justiţie prin votul unanim al celor 55 de membri
prezenţi din totalul de 60 de membri ai Curţii, potrivit art. 20 şi art. 26 lit. d) din Legea
Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată.
Sesizarea de
neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.
5A/2000.
Prin sesizarea de
neconstituţionalitate formulată se considera ca dispoziţiile art. 41 alin. (2)
din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale, referitoare la stabilirea vârstei standard de pensionare de 60 de ani
pentru femei şi, respectiv, de 65 de ani pentru bărbaţi şi la eşalonarea
aplicării acestei prevederi pe termen de 13 ani, contravin dispoziţiilor art.
16 din Constituţie care consfinţesc egalitatea în drepturi a cetăţenilor,
deoarece creează, discriminatoriu, o situaţie mai grea pentru "unii
asiguraţi care ar avea dreptul sa primească pensie la o data cu mult mai
îndepărtată decât alţi asiguraţi".
De asemenea, se
apreciază ca art. 198 din noua lege a pensiilor, prin care, printre altele, a
fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată, incalca prevederile constituţionale ale art. 16,
potrivit cărora: (1) "Cetăţenii sunt egali în fata legii şi a
autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este
mai presus de lege."
Autorul sesizării
de neconstituţionalitate arata ca dispoziţiile art. 103 alin. 1 din Legea nr.
92/1992, republicată, prevăd: "Magistraţii cu o vechime de cel
puţin 25 de ani în magistratura beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de
lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul net [...]."
Conform sustinerii Curţii Supreme de Justiţie, aceste dispoziţii legale au
intrat în vigoare în luna august 1997, magistraţilor pensionaţi cu aceasta data
acordându-li-se pensie de serviciu, iar celor pensionaţi anterior datei
intrării în vigoare recalculandu-li-se cuantumul pensiei, astfel ca în prezent
toţi magistraţii pensionari beneficiază de pensie de serviciu. Or, în urma
abrogării acestor dispoziţii legale, prin intermediul art. 198 din noua lege a
pensiilor, magistraţii care vor fi pensionaţi după data intrării în vigoare a
acestei legi nu vor mai beneficia de pensie de serviciu. Astfel, se creează o
discriminare între cele doua categorii de magistraţi pensionari, în funcţie de
data pensionării, ceea ce se considera ca infrange principiul egalităţii în
drepturi a cetăţenilor înscris în art. 16 din Constituţie.
În continuare
autorul sesizării de neconstituţionalitate mai arata ca "instituirea
pensiei de serviciu pentru magistraţi a apărut ca o necesitate izvorata din
statutul profesional al acestora", care impune anumite interdicţii
relative, de exemplu la: exercitarea directa sau prin persoane interpuse a
activităţilor de comerţ; participarea la administrarea ori la conducerea unor
societăţi comerciale sau civile; îndeplinirea calităţii de expert sau de
arbitru desemnat de părţi într-un proces; îndeplinirea oricărei alte funcţii
publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice în învăţământul superior.
De aceea, pentru magistraţi, practic, singura sursa de existenta în timpul
activităţii este salariul, iar după retragerea din activitate, pensia, fără
posibilitatea acumularii unor rezerve materiale pentru perioada ulterioara
pensionării.
În sensul ca
pensia de serviciu reprezintă în mod necesar şi legitim o forma de garantare a
drepturilor magistraţilor sunt invocate şi prevederile cap. 6 al Cartei
europene privind statutul judecătorilor, intitulat "Remunerarea şi
protecţia socială", cu recomandări precise pentru statele europene de a le
respecta şi de a le include în ordinea de drept interna. Potrivit art. 4 din
capitolul menţionat, magistraţii, atunci când "au împlinit varsta legală
pentru încetarea funcţiei", au dreptul la "plata unei pensii al carei
nivel trebuie sa fie cat mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii
primite pentru activitatea jurisdicţională".
De asemenea,
Curtea Suprema de Justiţie, argumentand necesitatea instituirii pensiei de
serviciu pentru magistraţi, invoca şi faptul ca "în statele europene cu un
anumit grad de dezvoltare, inclusiv România, dreptul la pensie de serviciu îl
au toate forţele de apărare a ordinii publice - armata, poliţia şi serviciile
speciale", care, prin activitatea lor, "îşi asuma un risc întru
apărarea ordinii de drept, asigurând liniştea în societate". Or, continua
autorul sesizării de neconstituţionalitate, "justiţia face parte şi ea din
forţele publice chemate sa menţină ordinea de drept, pentru aceasta pronunţând
hotărâri prin care se ordonă încetarea încălcării unor drepturi în societate
atunci când se reclama încălcarea acestora, iar executarea hotărârilor
judecătoreşti, atunci când este nevoie, este asigurata prin forta coercitivă a
statului de celelalte forte de apărare a ordinii publice". Totodată,
arătându-se ca "justiţia este în ultima instanta cea care asigura armonia
juridică şi echilibrul în societate", se arata ca "recunoaşterea
dreptului la pensie de serviciu pentru magistraţi", consacrată ca atare prin
art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată, "se încadrează în organizarea
politico-juridică a statului de drept".
Conform
dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea
nr. 47/1992, republicată, sesizarea formulată de Curtea Suprema de
Justiţie a fost comunicată preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului,
precum şi Guvernului, spre a-şi putea exprima punctele de vedere asupra
obiectiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, în
punctul sau de vedere, arata ca obiecţia de neconstituţionalitate ce vizează
art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensionare şi alte
drepturi de asigurări sociale, în raport cu prevederile art. 16 din
Constituţie, este neîntemeiată. Se considera ca eşalonarea creşterii varstelor
de pensionare, pe o perioada de 13 ani, nu creează o situaţie grea în mod
discriminatoriu pentru asiguraţii care se vor pensiona la o data mai
îndepărtată, deoarece, începând cu anul 1990, în instituţiile şi întreprinderile
de stat timpul de munca a fost de 5 zile pe saptamana, a câte 8 ore, iar nu de
6 zile pe saptamana, cum a fost pana la aceasta data. De aceea Guvernul susţine
ca "este echitabil, iar nu discriminatoriu, ca eşalonarea ajungerii la
noua varsta standard sa ţină seama de diferenţele de program de lucru
menţionate".
În ceea ce
priveşte sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 198 din noua
lege a pensiilor, prin care se abroga art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată,
Guvernul apreciază ca aceasta este intemeiata, deoarece sunt infrante
prevederile constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi
şi, implicit, cele ale art. 124 alin. (2) şi ale art. 131 alin. (2), care
stabilesc statutul juridic special al judecătorilor şi al procurorilor, precum
şi cele ale art. 11, conform cărora obligaţiile ce revin statului roman din
actele internaţionale ratificate de Parlament trebuie îndeplinite
"întocmai şi cu buna-credinţa". Deoarece, datorită numeroaselor
incompatibilităţi şi interdicţii pentru magistraţi, singura sursa de venit a
acestora sunt drepturile salariale şi, respectiv, pensia, după retragerea din
activitate se creează o situaţie discriminatorie fata de categorii profesionale
cu statut asemănător. În acest sens Guvernul invoca situaţia militarilor care,
conform statutului lor, au aceleaşi interdicţii şi incompatibilităţi,
beneficiind, de asemenea, de pensie de serviciu, prevăzută de Decretul nr. 214/1977
privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,
care nu a fost însă abrogat prin art. 198 din noua lege a pensiilor.
În continuare, în
punctul de vedere al Guvernului, se precizează ca Justiţia atrage la bugetul de
stat venituri substanţiale, astfel ca plata pensiilor de serviciu pentru
magistraţi nu reduce bugetul asigurărilor sociale de stat. De altfel, potrivit art. 103 alin. 3 din Legea nr. 92/1992,
republicată, numai "Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul
pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suporta din bugetul de
stat", în timp ce pensiile militarilor sunt plătite în totalitate de la
bugetul de stat.
În final, se
arata ca, deoarece România a aderat la Statutul Consiliului Europei, fiind
membra a acestui organism, are obligaţia sa respecte Carta europeană privind
statutul judecătorilor, adoptată în 1998, şi care garantează judecătorilor, în
mod special, "plata unei pensii al cărui nivel trebuie sa fie cat mai
apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primită pentru activitatea
jurisdicţională". De aceste
prevederi s-a ţinut seama atunci când s-a reglementat pensia de serviciu pentru
magistraţi prin art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
În temeiul art. 5 din Legea nr. 47/1992,
republicată, Curtea Constituţională a solicitat precizări din partea
Ministerului Justiţiei, referitoare la obligaţiile ce revin statului roman din
prevederile Cartei europene privind statutul judecătorilor, document invocat în
sesizarea formulată de Curtea Suprema de Justiţie. În consideratiile
Ministerului Justiţiei, cuprinse în Adresa nr. 217 din 20 ianuarie 2000, se
arata ca: "Documentul în discuţie a fost adoptat în unanimitate de către
participanţii la reuniunea multilaterala de la Lisabona, din 8-10 iulie 1999,
magistraţi şi reprezentanţi ai ministerelor de justiţie din 25 de tari membre
ale Consiliului Europei." Conform precizărilor Ministerului Justiţiei,
"Carta, care conţine obiective şi principii elaborate în continuarea
Recomandarii nr. R (94) 12 a Comitetului Ministrilor cu privire la
independenta, eficienta şi rolul judecătorilor, reprezintă o noua etapa în
realizarea unui spaţiu judiciar comun în Europa. Ea are, asadar, aceeaşi
valoare ca recomandarea". În ceea ce priveşte forta juridică a
recomandărilor date de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei, se
precizează ca "aceste documente sunt date în baza şi, uneori, chiar în
completarea convenţiilor Consiliului Europei. De remarcat ca toate convenţiile
Consiliului Europei sunt adoptate de către Comitetul Ministrilor al acestei
importante organizaţii internaţionale guvernamentale".
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinând sesizarea de
neconstituţionalitate formulată de Curtea Suprema de Justiţie, punctul de
vedere al Guvernului, consideratiile Ministerului Justiţiei, raportul judecătorului-raportor,
dispoziţiile criticate ale Legii privind sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale
art. 3 alin. (2) şi ale art.
17 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este
competenta sa soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulată în
condiţii legale de Curtea Suprema de Justiţie.
Critica de neconstituţionalitate cuprinsă în aceasta sesizare se referă
la doua texte ale Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţele din
29 decembrie 1999.
Cele doua texte legale criticate pentru neconstituţionalitate sunt art.
41 alin. (2) şi art. 198, acesta din urma exclusiv în partea referitoare la
abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată.
Art. 41 alin. (2) din legea criticata pentru neconstituţionalitate are
următorul conţinut: "Varsta standard de pensionare este de 60 de ani
pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. Atingerea vârstei standard de
pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la intrarea în vigoare a
prezentei legi, prin creşterea varstelor de pensionare pornind de la 57 de ani
pentru femei şi 62 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării din anexa nr.
3."
În cuprinsul anexei nr. 3, la care face referire art. 41 alin. (2), sunt
prevăzute, începând cu ianuarie 2001 şi pana în decembrie 2014, varstele
standard de pensionare, pe perioade intermediare, stagiile minime şi complete
de cotizare pentru femei şi bărbaţi, în mod eşalonat, pana la atingerea vârstei
standard prevăzute de textul art. 41 alin. (2).
Art. 198 din legea supusă controlului de constitutionalitate exercitat
de Curte dispune abrogarea parţială sau totală a mai multe acte normative. Dintre
dispoziţiile cuprinse în art. 198 critica de neconstituţionalitate formulată de
Curtea Suprema de Justiţie vizează numai textul care are următorul conţinut:
"art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259
din 30 septembrie 1997."
Art. 103, a cărui abrogare este dispusă în acest fel, are următoarea
redactare: "Magistraţii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în
magistratura beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de
serviciu, în cuantum de 80% din venitul net realizat din salariul de baza,
sporul pentru vechime în munca şi sporul de stabilitate în magistratura, avute
la data pensionării.
Pentru fiecare an care depăşeşte
vechimea în magistratura prevăzută la alin. 1 se adauga la cuantumul pensiei
câte 1% din venitul net, fără a se putea depăşi 100% din venitul net stabilit
conform alin. 1, avut la data pensionării.
Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din
sistemul asigurărilor sociale de stat se suporta din bugetul de stat.
Pensia suplimentară se stabileşte în condiţiile Legii privind pensiile
de asigurări sociale de stat şi asistenta socială.
Pensiile magistraţilor se actualizează în raport cu nivelul salariilor
de baza ale magistraţilor în activitate.
De aceste drepturi beneficiază şi magistraţii reincadrati după
pensionare."
În ceea ce priveşte dispoziţiile alin. 5 al art. 103 din Legea nr. 92/1992,
republicată, Curtea Constituţională a constatat prin deciziile nr. 88 şi nr. 89
din 1 iunie 1999, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325
din 8 iulie 1999 şi, respectiv, nr. 322 din 6 iulie 1999, decizii pronunţate în
soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate, ca aceste dispoziţii
legale sunt neconstituţionale în măsura în care nu asigura şi magistraţilor
pensionaţi anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 142/1997, de
modificare şi completare a Legii
nr. 92/1992, actualizarea pensiei în raport cu nivelul salariilor de
baza ale magistraţilor în activitate.
În motivarea sesizării de neconstituţionalitate ce face obiectul
prezentei decizii Curtea Suprema de Justiţie invoca, în legatura cu ambele
texte legale criticate, încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie privind
egalitatea în drepturi. Deşi în actul de sesizare adresat Curţii
Constituţionale nu se indica de Curtea Suprema de Justiţie care dintre cele
doua alineate ale art. 16 este avut în vedere, din ansamblul procesului-verbal
din 6 ianuarie 2000 al şedinţei Curţii Supreme de Justiţie în Secţii Unite
rezulta în mod neîndoielnic faptul ca sesizarea de neconstituţionalitate are în
vedere dispoziţiile alin. (1) al art. 16 din Constituţie, care prevăd:
"Cetăţenii sunt egali în fata legii şi a autorităţilor publice, fără
privilegii şi fără discriminări."
1. Analizând critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41
alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale, Curtea retine ca prin acest text de lege se introduce o
modificare majoră a sistemului actual de pensii, între altele prin creşterea
vârstei standard de pensionare, pentru bărbaţi - la 65 de ani, iar pentru femei
- la 60 de ani. Astfel cum se arata în expunerea de motive a Guvernului, care a
însoţit proiectul de lege, aceasta dispoziţie este menita sa contribuie la
reechilibrarea într-o anumită măsura a raportului dintre populaţia activa şi
numărul de pensionari, precum şi la alinierea varstelor standard de pensionare
prevăzute de legislaţia romana cu cele prevăzute în alte tari. În acelaşi timp,
aceasta măsura este impusa şi de faptul ca, potrivit prognozei, în anul 2040
populaţia de peste 60 de ani va reprezenta circa 30% din populaţia tarii, fata
de 15,6% cat reprezenta acest segment de populaţie în anul 1990 şi, totodată,
astfel cum se arata în continuare în punctul de vedere al Guvernului, îşi mai
găseşte justificarea şi în faptul ca din anul 1990 saptamana de lucru a fost
redusă în instituţiile statului şi în alte unităţi de stat de la 6 la 5 zile.
Luând act de aceste ratiuni avute în
vedere de initiatorul proiectului de lege, Curtea observa totodată ca măsurile
stabilite prin art. 41 alin. (2) au un caracter general şi se aplica tuturor
categoriilor de persoane încadrate în munca, făcând excepţie cei care lucrează
în condiţii speciale sau deosebite de munca şi care, din aceasta cauza,
beneficiază prin lege de reducerea vârstei standard de pensionare şi a
stagiului de cotizare.
Examinarea prevederilor art. 41 alin. (2) şi a conţinutului anexei nr.
3, la care textul legal trimite, scoate în evidenta ca trecerea la aplicarea
noilor condiţii de varsta şi de cotizare pentru pensionare se va face treptat,
pentru toţi asiguraţii, într-o perioada de 13 ani, tocmai spre a se atenua
unele dintre consecinţele schimbării produse. De asemenea, potrivit art. 49 din
lege, este posibila şi pensionarea anticipata, fie cu diminuarea cuantumului
pensiei, cu procente reduse, fie chiar fără nici o reducere a acestuia.
În aceste condiţii, Curtea Constituţională constata ca nu poate fi
primită critica formulată în sesizarea de neconstituţionalitate a Curţii Supreme
de Justiţie, în sensul ca textul art. 41 alin. (2) din lege introduce o
discriminare "deoarece se creează [...] o situaţie mai grea pentru unii
asiguraţi care ar avea dreptul sa primească pensie la o data mult mai
îndepărtată decât alţi asiguraţi". În logica sesizării de
neconstituţionalitate discriminarea ar consta în faptul ca asiguraţii care vor
ieşi la pensie sub imperiul noii legi ar fi dezavantajati fata de cei
pensionaţi anterior, prin faptul ca lor li se stabileşte o varsta mai ridicată
şi o perioada mai mare de cotizare pentru a putea fi pensionaţi. Aceasta critica nu poate fi însă însuşită
de Curtea Constituţională, întrucât argumentarea pe care se bazează nu tine
seama de dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora politica legislativă în
domeniul pensiilor în concordanta cu condiţiile economice şi sociale existente
la un moment dat. A adopta punctul de vedere neimpartasit de Curtea
Constituţională ar insemna ca, o data elaborat un sistem de pensii, bazat pe
anumite condiţii de varsta şi de cotizare, acesta nu ar mai putea fi niciodată
schimbat. Într-o astfel de conceptie se poate ajunge la negarea evoluţiei în
reglementarea juridică a oricărui domeniu de activitate, ceea ce nu se poate
admite.
În aceasta ordine de idei, Curtea Constituţională retine ca respectarea
egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite
prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în
considerare a tratamentului pe care legea îl prevede fata de cei cărora li se
aplica în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar
nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările
juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de
condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.
De altfel, asa cum rezulta din expunerea de motive la proiectul Legii
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, noua
reglementare este fundamentată pe necesitatea adecvarii sistemului de pensii la
condiţiile existente în prezent în societate, pe cerinta modernizării
legislaţiei în domeniu şi a punerii sale de acord cu legislaţia majorităţii
ţărilor europene.
De aceea, Curtea retine ca modificarea condiţiilor de varsta şi a
duratei de cotizare pentru cei care vor beneficia de pensie în viitor este
justificată, fiind bazată pe considerente obiective şi rationale, astfel ca
urmează sa constate ca art. 41 alin. (2) din lege este constituţional în raport
cu criticile cuprinse în sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Curtea
Suprema de Justiţie.
2. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 198 din Legea privind sistemul
public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, dispoziţii referitoare
la abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată, prin sesizarea Curţii Supreme de Justiţie se
invoca încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sub doua
aspecte.
2.a) Cel dintâi aspect se referă la faptul ca, prin abrogarea
prevederilor art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, text
legal prin care în anul 1997 a fost instituită pensia de serviciu pentru
magistraţi, se creează "o discriminare în defavoarea magistraţilor care
vor fi pensionaţi după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, în raport
cu cei pensionaţi pana la aceasta data, ceea ce este inadmisibil fata de
dispoziţiile art. 16 din Constituţia României".
Curtea Constituţională, examinând aceasta sustinere, observa, din modul
în care este formulată critica de neconstituţionalitate, ca dispoziţia legală
vizata este considerată discriminatorie în raport cu efectele produse în trecut
de norma juridică pe care o abroga, apreciindu-se, asadar, ca principiul
egalităţii şi al nediscriminarii, stabilit prin art. 16 alin. (1) din
Constituţie, ar putea sa fie aplicabil cu privire la situaţii ce diferă ca
urmare a succesiunii în timp a legilor prin care aceste situaţii au fost reglementate.
Dimpotriva însă, Curtea Constituţională retine ca şi în aceasta privinta sunt
aplicabile considerentele avute în vedere anterior cu referire la constatarea
constituţionalităţii art. 42 alin. (1) din Legea privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
De aceea, în privinta dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege prin care
a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, nu
poate fi primit cel dintâi aspect al criticii de neconstituţionalitate,
referitor la introducerea unui tratament juridic diferit, discriminatoriu,
pentru magistraţii care vor fi pensionaţi după intrarea în vigoare a noii legi
a pensiilor, în raport cu magistraţii pensionaţi anterior prin aplicarea regimului
de pensionare prevăzut la art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată.
2.b) Cel de-al doilea aspect pentru care în sesizarea Curţii Supreme de
Justiţie este criticat textul art. 198, prin care se abroga art. 103 din Legea nr. 92/1992,
republicată, îl constituie nesocotirea
faptului ca în România, ca şi în statele europene cu un anumit grad de
dezvoltare, "dreptul la pensie de serviciu îl au toate forţele de apărare
a ordinii publice - armata, poliţia şi serviciile speciale". În acest
sens, se arata ca justificarea acordării şi menţinerii pensiei de serviciu, în
cazul magistraţilor, rezida în statutul special al acestora, care le interzice
exercitarea unor activităţi producătoare de venituri, cu excepţia funcţiilor
didactice din învăţământul superior, precum şi în gradul ridicat de risc pe
care îl presupune exercitarea funcţiei de magistrat, caracteristica de altfel
comuna, astfel cum se arata în sesizare, pentru întregul personal al forţelor
de apărare a ordinii publice, a ordinii de drept.
Din aceasta argumentare rezulta ideea inegalitatii de tratament între
magistraţi şi cadrele militare. Astfel, în timp ce prin abrogarea art. 103 din
Legea pentru organizarea judecătorească se suprima magistraţilor dreptul de a
li se stabili, în condiţiile legii, pensie de serviciu, militarii vor continua
sa beneficieze de pensia de serviciu pentru activitatea depusa, prevăzută la cap. II al Decretului nr.
214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi
completările ulterioare, act normativ care nu este prevăzut în cuprinsul art.
198 din noua lege a pensiilor între dispoziţiile normative ce se abroga la data
intrării în vigoare a legii.
Decretul nr. 214/1977
este aplicabil nu numai cadrelor din armata, ci şi celor din sistemul
Ministerului de Interne, Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de
Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Paza, Direcţiei Generale a
Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei etc.
Examinând cel de-al doilea aspect al criticii de neconstituţionalitate,
Curtea Constituţională constata ca aceasta este intemeiata.
Astfel pensia de serviciu
pentru magistraţi, introdusă în anul 1997 prin efectul modificării şi
completării Legii nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, la fel ca şi pensia de serviciu pentru
militari, prevăzută de Decretul
nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările
ulterioare, au fost instituite în vederea stimulării stabilitatii în serviciu
şi a formării unei cariere în magistratura sau, după caz, în rândul cadrelor
militare permanente. Conform reglementărilor
menţionate, pensia de serviciu se acorda la împlinirea vârstei de pensionare
numai magistraţilor, respectiv militarilor care, în privinta totalului vechimii
lor în munca, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit număr de ani numai
în magistratura sau, după caz, ca militar. Caracterul stimulativ al pensiei de serviciu consta, atât în cazul
magistraţilor, cat şi în cel al militarilor, în modul de determinare a
cuantumului pensiei în raport cu salariul, respectiv cu solda avută la data
iesirii la pensie. În plus, în ceea ce priveşte acordarea pensiei de serviciu
pentru militari, se aplica un spor de 10% pana la 20% pentru militarii care
beneficiază în considerarea vechimii şi a activităţii meritorii de ordinul
"Meritul Militar", conform prevederilor art. 11 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul
cadrelor militare.
Constatând ca aceste elemente care diferentiaza regimul de pensionare al
militarilor şi al magistraţilor de regimul general al pensiilor asigura un
tratament juridic specific celor doua categorii de asiguraţi, Curtea Constituţională retine ca instituirea
pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi pentru magistraţi nu reprezintă
un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o
compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezulta din rigoarea statutelor
speciale cărora trebuie sa li se supună militarii şi magistraţii.
Astfel, aceste statute speciale stabilite de Parlament prin legi sunt
mult mai severe, mai restrictive, impunând militarilor şi magistraţilor
obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Într-adevăr
acestora le sunt interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri
suplimentare, care sa le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie
materială de natura sa le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viata
cat mai apropiat de cel avut în timpul activităţii. Sub acest aspect art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare prevede pentru ofiţerii,
maistrii militari şi subofiterii în activitate obligaţia de a nu efectua
activităţi care contravin demnităţii, prestigiului şi normelor de comportare ce
decurg din calitatea lor de cadre militare; iar alin. (2) al aceluiaşi articol
instituie pentru categoriile menţionate de militari interdicţia de a îndeplini
alte funcţii decât cele în care sunt încadraţi, cu excepţia cumulului prevăzut
de lege, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale,
precum şi interdicţia de a fi asociat unic ori de a participa direct la
administrarea sau conducerea unor organizaţii ori societăţi comerciale, cu
excepţia numirii în consiliile de administraţie ale regiilor autonome şi
societăţilor comerciale din subordinea Ministerului Apărării Naţionale, din
cadrul industriei de apărare sau în legatura cu aceasta. În cazul
magistraţilor, Constituţia însăşi, prin art. 124 alin. (2) şi prin art. 131
alin. (2), prevede, ca o garanţie a imparţialităţii magistraţilor, ca funcţia
de judecător şi, respectiv, aceea de procuror "[...] este incompatibilă cu
orice alta funcţie publica sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din
învăţământul superior". În acelaşi timp art. 112 din Legea nr. 92/1992,
republicată, prevede ca magistraţilor le este interzisă exercitarea, direct sau
prin persoane interpuse, a activităţilor de comerţ, participarea la conducerea
unor societăţi comerciale sau civile, precum şi participarea la administrarea
unor asemenea societăţi.
Un alt element comun care justifica în mod obiectiv şi rezonabil un
tratament juridic asemănător al magistraţilor şi al cadrelor militare, inclusiv
în ceea ce priveşte regimul de pensionare, îl reprezintă riscul pe care îl
implica exercitarea profesiilor respective, ambele având un rol esenţial în
apărarea drepturilor omului, a ordinii publice, a valorilor statului de drept. În
considerarea riscurilor la care se expun în exercitarea atribuţiilor lor
militarii şi magistraţii, Parlamentul a stabilit pentru militari dreptul de a
purta uniforma şi dreptul de a folosi, în condiţiile legii, arme, iar, în mod
corespunzător, în cazul magistraţilor, art.
91 alin. 3 din Legea nr. 92/1992, republicată, prevede dreptul
acestora şi al familiilor lor de a fi protejati în situaţiile în care viata,
integritatea corporală sau avutul acestora este supus unor ameninţări. De
asemenea, art. 129 din Constituţie prevede ca "Instanţele judecătoreşti
dispun de poliţia pusă în serviciul lor", iar în aplicarea acestor dispoziţii
constituţionale art. 143 din Legea nr. 92/1992, republicată,
stabileşte obligaţia Ministerului de Interne în acest sens. În sfârşit, art.
239 din Codul penal, reglementand infracţiunea de ultraj, prevede în alineatul final
agravarea pedepsei în cazul în care infracţiunea este "[...] săvârşită
impotriva unui magistrat, poliţist sau jandarm, ori alt militar".
Curtea Constituţională constata, pe de alta parte, ca reglementarea în
vigoare a pensiei de serviciu pentru militari, ca şi cea a pensiei de serviciu
pentru magistraţi, cu diferenţele pe care aceasta pensie le prezintă fata de
pensia comuna de asigurări sociale, nu constituie o încălcare a principiului
egalităţii cetăţenilor în fata legii, principiu prevăzut de art. 16 alin. (1)
din Constituţie. Aceasta constatare se bazează pe specificul comun al
activităţii militarilor şi magistraţilor, care, astfel cum a rezultat din
analiza anterioară a dispoziţiilor constituţionale şi legale aplicabile, impune
celor doua categorii profesionale obligaţii şi interdicţii severe, precum şi
riscuri sporite, ceea ce justifica în mod obiectiv şi rezonabil o diferentiere
a regimului juridic de pensionare fata de regimul stabilit pentru alţi
asiguraţi care nu sunt supuşi aceloraşi exigente, restrictii şi riscuri.
În aceasta ordine de idei Curtea Constituţională, dând curs
dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie, referitoare la raportul dintre
reglementările interne şi cele internaţionale, constata ca principiul
egalităţii în drepturi îşi găseşte expresia în numeroase acte internaţionale la
care România este parte, printre care unul dintre cele mai recente este Carta
socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată
de România prin Legea nr. 74 din 3 mai 1999,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999. Astfel
aceasta carta, care prin art. 12 al partii a II-a reglementează între altele
"Dreptul la securitate socială", prevede, de asemenea, la art. E al
partii a V-a, denumit "Nediscriminarea", ca "Respectarea
drepturilor recunoscute în prezenta carta trebuie asigurata fără deosebire de
rasa, sex, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine
nationala sau socială, sănătate, apartenenţa la o minoritate nationala, naştere
sau orice alta situaţie". În vederea interpretării acestui text anexa
(intitulata "Câmpul de aplicare a Cartei sociale europene revizuite în
privinta persoanelor protejate"), care face parte integrantă din carta,
dispune cu aceeaşi forta juridică în sensul ca "O diferenţa de tratament
pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată ca discriminatorie".
De asemenea, jurisprudenta Curţii Constituţionale, referitoare la
aplicarea principiului egalităţii în fata legii şi al nediscriminarii, a
stabilit constant, în deplin acord cu jurisprudenta în materie, şi ea
constanta, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalităţii nu
este sinonim cu uniformitatea şi ca pentru situaţii diferite poate exista un
tratament juridic diferit, recunoscandu-se dreptul la diferenţa. În acest sens
sunt, de exemplu: Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993; Decizia nr. 74
din 13 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
189 din 22 iulie 1994; Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997.
În acelaşi timp Curtea Constituţională constata ca, fata de asemanarile
subliniate anterior între situaţia cadrelor militare şi cea a magistraţilor,
avându-se în vedere şi caracteristicile comune ale statutelor aplicabile
acestor categorii profesionale, care au determinat în mod obiectiv reglementarea
prin lege, în mod aproape identic, a pensiei de serviciu, nu se poate
identifica o ratiune suficienta care sa justifice aplicarea unui tratament
diferit magistraţilor fata de cadrele militare permanente, astfel cum s-a
procedat prin art. 198 din noua lege a pensiilor, care abroga reglementarea
privind pensia de serviciu a magistraţilor. Asa fiind, se impune concluzia ca
este nejustificată abrogarea prin art. 198 din Legea privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată.
Într-adevăr, diferenţa de regim juridic ce se creează între pensia
magistraţilor şi pensia militarilor constituie, în condiţiile înfăţişate prin
considerentele anterioare, o încălcare de către legiuitor a egalităţii de
tratament juridic, ceea ce, în absenta unei determinări obiective, este contrar
prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, în înţelesul conferit acestui
text constituţional prin dispoziţiile actelor internaţionale privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. Între acestea figurează şi prevederile referitoare la
nediscriminare ale art. E din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite,
al căror cuprins, conturat prin dispoziţiile corespunzătoare ale anexei,
cuprinde şi dispoziţia conform căreia "O diferenţa de tratament pe un
motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată ca discriminatorie". Din
aceste dispoziţii, care sunt obligatorii pentru statul roman, făcând parte din
dreptul intern, conform art. 11 din Constituţie, ca urmare a ratificării Cartei
rezulta ca este discriminatorie diferenţa de tratament juridic ce nu se
întemeiază pe un motiv obiectiv şi rezonabil.
În acelaşi sens este de altfel şi jurisprudenta îndelungată a Curţii
Europene a Drepturilor Omului care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14
privind interzicerea discriminarii din Convenţia privind apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, ca reprezintă o încălcare a acestor
prevederi orice diferenţa de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi
în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabila (de exemplu,
prin hotărârea pronunţată în cazul "Marks contra Belgiei", 1979).
De asemenea, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie
1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16
martie 1994, a stabilit ca "un tratament diferit nu poate fi doar expresia
aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice raţional, în
respectul principiului egalităţii cetăţenilor în fata legii şi a autorităţilor
publice". De asemenea, prin Decizia nr. 135 din 5 noiembrie 1996,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie
1996, Curtea Constituţională a reţinut ca "principiul egalităţii în fata
legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în
funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite".
Constatând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 198 din Legea
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, prin
care se abroga art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată,
Curtea Constituţională observa totodată ca aceasta abrogare a reglementării
legale referitoare la pensia de serviciu pentru magistraţi este contrară
exigenţelor actuale pe care importante documente internaţionale le exprima în
mod direct cu privire la drepturile magistraţilor, în considerarea importantei
rolului acestora în apărarea statului de drept.
Astfel, "Principiile fundamentale privind independenta
magistraturii", adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite
pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincventilor (Milano, 26 august - 6
septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor
Unite prin rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13
decembrie 1985, prevăd în mod expres prin art. 11 ca "durata mandatului
judecătorilor, independenta acestora, siguranta lor, remuneraţia corespunzătoare,
condiţiile de munca, pensiile şi varsta de pensionare sunt în mod adecvat
garantate prin lege".
În mod asemănător, "Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la
independenta, eficacitatea şi rolul judecătorilor", adoptată la 13
octombrie 1994 de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei, subliniind
importanta independentei judecătorilor în scopul intaririi preeminentei
dreptului în statele democratice şi în considerarea art. 6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a
"Principiilor fundamentale [ale Organizaţiei Naţiunilor Unite] privind
independenta magistraturii", anterior menţionate, a stabilit, printre alte
importante măsuri pe care statele membre urmează sa le adopte, şi pe aceea
"de a veghea ca statutul şi remuneraţia judecătorilor sa fie pe măsura
demnităţii profesiei lor şi a responsabilităţilor pe care şi le asuma".
De asemenea, art. 6.4 din "Carta europeană privind statutul
judecătorilor", adoptată în anul 1998, prevede ca "În mod special,
statutul garantează judecătorului sau judecatoarei care a împlinit varsta
legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca profesie o perioada
determinata, plata unei pensii al carei nivel trebuie sa fie cat mai apropiat
posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea
jurisdicţională".
Din examinarea documentelor internaţionale menţionate, Curtea
Constituţională retine preocuparea organismelor care le-au adoptat de a se
promova independenta şi imparţialitatea judecătorilor, ţinând seama ca
judecătorii se pronunţa asupra vieţii, libertăţilor, drepturilor, îndatoririlor
şi bunurilor cetăţenilor. În acest context, o importanta deosebita o au
măsurile preconizate pentru asigurarea unui statut, a unei remuneraţii şi a
pensiei adecvate pentru magistraţi, precum şi a garantarii prin lege a
acestora. De asemenea, Curtea Constituţională constata ca în toate aceste
documente principiile şi măsurile stabilite cu privire la statutul şi
drepturile magistraţilor sunt puse în relatie directa cu prevederile art. 10
din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi cu cele ale art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
referitoare la dreptul fundamental al oricărei persoane de a fi judecata de un
tribunal competent, independent şi impartial, stabilit prin lege.
În aceste condiţii, Curtea Constituţională constata ca, deşi unele
dintre documentele internaţionale menţionate au valoare de recomandare prin
prevederile pe care le conţin şi prin finalităţile pe care le urmăresc, fiecare
dintre acestea vizează direct texte cuprinse în pacte şi în tratate la care
România este parte şi, prin urmare, se înscriu în spiritul prevederilor art. 11
şi 20 din Constituţie.
Totodată, Curtea Constituţională retine ca ratiunile pe care se
întemeiază prevederile din actele internaţionale avute în vedere în
considerentele anterioare ale acestei decizii se afla în convergenta cu
dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Constituţie, conform cărora
"Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Într-adevăr,
aceste dispoziţii constituţionale nu au un caracter declarativ, ci constituie
norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a
legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a
independentei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenta
statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. Asa fiind,
abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată,
contravine şi principiului stabilit prin art. 123 alin. (2) din Constituţie.
În sfârşit, Curtea Constituţională constata ca argumentele care conduc
la admiterea sesizării de neconstituţionalitate formulate de Curtea Suprema de
Justiţie se regăsesc şi în poziţia Guvernului care, în calitatea sa de
initiator al proiectului noii legi a pensiilor, nu a realizat nici o deosebire
de tratament juridic între pensia de serviciu a magistraţilor şi aceea a
cadrelor militare, mentinand ambele categorii. De asemenea, Guvernul, prin
reprezentantul sau, ministrul muncii şi protecţiei sociale, în cadrul
dezbaterilor parlamentare asupra proiectului legii, a combatut propunerea
facuta de unii parlamentari de a se abroga dispoziţiile legale care
reglementează pensia de serviciu pentru magistraţi, atât prin argumente de
drept comparat, cat şi prin invocarea asemanarilor cu pensia de serviciu a
militarilor, astfel cum rezulta din stenograma şedinţei Senatului din 30
octombrie 1999. De altfel, Senatul a adoptat art. 198 din Legea privind
sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale în redactarea
cuprinsă în proiectul înaintat de Guvern, asadar fără abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, ceea
ce a determinat consecinta aplicării dispoziţiilor art. 76 din Constituţie,
referitoare la desfăşurarea procedurii de mediere între cele doua Camere ale
Parlamentului.
De asemenea, în punctul de vedere comunicat Curţii Constituţionale cu
ocazia soluţionării de către aceasta a sesizării de neconstituţionalitate
formulate de Curtea Suprema de Justiţie, Guvernul a considerat ca sesizarea
este intemeiata, concluzionand în sensul ca "prevederile art. 198 din
Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale,
care privesc abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt
neconstituţionale [...]".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 11, al art. 16 alin. (1),
al art. 20 alin. (2), al art. 123 alin. (2), al art. 144 lit. a) şi al art. 145
alin. (1) din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. (3), al art. 17 şi următoarele din
Legea nr. 47/1992, republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Constata ca dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul
public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale sunt constituţionale.
2. Constata ca dispoziţiile art. 198 din aceeaşi lege, prin care a fost
abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată, sunt neconstituţionale.
Decizia se comunica Preşedintelui României, preşedintelui Camerei
Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii
prevăzute de art. 145 alin. (1) din Constituţie, precum şi Curţii Supreme de
Justiţie, şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitiva şi obligatorie.
Deliberarea a avut loc la data de 2 februarie 2000 şi la ea au
participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur,
Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur
Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
--------------
